Helpie – o aplicaţie care se ocupă de rezolvarea micilor griji cotidiene


Printr-o simplă aplicație, doritorii îşi pot “angaja” un asistent personal online, care să se ocupe de plata facturilor casnice, a impozitelor, ratelor bancare, să caute activități pentru familie sau copii, să facă rezervări şi chiar să organizeze petreceri-surpriză pentru cei dragi. 

Aplicaţia se numeşte Helpie şi a luat naştere în contextul în care timpul liber al românului, în care poate să stea alături de familie sau să se ocupe de administrarea casei, este tot mai limitat, tinzând către zero. Prin utilizarea aplicaţiei de pe Google Play sau de pe AppStore, oricine poate delega un consultant Helpie pentru a face plăţi, pentru a face programări sau pentru alte sarcini aparent simple, dar mari consumatoare de timp. Odată intrat în cont, beneficiarul doar fotografiază factura, o trimite prin aplicaţie și îşi anunță asistentul personal să se ocupe de ea, să îi rezerve bilete pentru vacanţa mult dorită sau chiar să îi aducă aminte când are ceva important de făcut. 

Proiectul a fost coordonat de psihologul Alexandru Pleşea care, după mai multe analize, a concluzionat că românii sunt din ce în ce mai nefericiţi în zilele noastre, comparativ cu deceniile anterioare, în principal din cauza timpului liber tot mai limitat. “Aplicaţia este, mai întâi de toate, o unealtă foarte eficientă care gestionează timpul liber. Prea mult timp ne ocupă grijile cotidiene - ratele, abonamentele, programările, căutările sau rezervările etc. Cu toate acestea, există soluții. Cei care vor mai mult timp liber, pot profita de tehnologia actuală. Practic, delegăm un asistent personal care să se ocupe de toate problemele noastre cotidiene, astfel încât cele 4 ore pe care le estimăm că ar fi, în medie, timpul liber de care ar trebui să ne bucurăm zilnic, să nu fie acoperit de problemele mărunte. Scopul proiectului Helpie este ca toate micile griji care necesită timp să fie transferate către noi, astfel încât utilizatorii să fie mai relaxaţi, mai liniştiţi şi, până la urmă, mai fericiţi”, spune Alexandru Pleşea, inițiatorul aplicației. 

P.C.

Comentarii