Gelozia transformă iubirea mult căutată într-o luptă fără învingători


Gelozia este un sentiment profund, foarte bine înrădăcinat şi dificil de modificat. De multe ori, oamenii îşi imaginează că sunt geloşi pentru că sunt îndrăgostiţi, dar de fapt se „îndrăgostesc” întrucât au nevoie ca o persoană să stea lângă ei spre a nu se simţi singuri.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, gelozia partenerului ne face, de cele mai multe ori, să ne imaginăm că suntem iubiţi, dar de fapt iubirea mult dorită s-a transformat într-o luptă fără învingători.

Gelozia - sora malefică a iubirii
“Gelozia vine pur şi simplu din teama persoanei respective că nu are valoare de una singură. Cu cât aceasta este mai puţin capabilă să-şi găsească ea însăşi protecţia necesară şi cu cât încrederea în sine este mai mică, cu atât creşte nesiguraţa, teama de abandon şi implicit apare gelozia, caracterizată prin nevoia puternică de a menţine partenerul cât mai aproape pentru protejarea propriei porţii de afecţiune. Din păcate, relaţia tradiţională oscilează între afecţiune şi dominare, doi poli incompatibili pentru construirea unei relaţii reale. Cu alte cuvinte, gelozia seamănă aparent foarte mult cu iubirea, dar este în realitate o soră vitregă malefică, cu caracteristici diametral opuse”, spune psihologul.

Ce sentimente radicale ascunde gelozia?
Sentimentul geloziei ne indică un tip de relaţie în care posesia predomină în detrimentul afecţiunii, iar puterea în defavoarea iubirii. Acest sentiment ascunde în el un întreg comportament și strategie, în care dragostea este amestecată cu:
1. Teama – „Dacă nu eşti lângă mine, nu mă simt protejat/ă”
2. Morala – “Datoria ta este să te ocupi de mine/casă/familie"
3. Şantajul - „Voi muri sau mă voi sinucide dacă ...”
4. Ameninţarea – “Dacă nu eşti cum vreau eu/cu mine, ai să vezi tu/ vei plăti scump”
5. Culpabilizarea - „Dacă iubeşti şi pe altcineva, înseamnă că nu mă iubeşti pe mine!”
6. Mânie/furie – “Dacă mă supăr şi reacţionez, celălalt se sperie şi nu mai pleacă”
7. Luarea de ostateci - copiii sunt de obicei cei prinşi la mijloc
8. Ideologia - „Pentru că ne iubim, trebuie să facem totul împreună”
9. Autoritatea - „Nu ai voie să faci/ai ceva fără mine”
10. Suferinţa - „Nu mai pot să dorm/mănânc/muncesc din cauza celuilalt”
11. Boala - anxietate, depresie, atacuri de panică, somatizări
12. Forţa/agresivitate - partenerul este reţinut prin violenţă verbală şi/sau fizică, imobilizare, încuiatul uşii, interzicerea accesului la maşină, bani, telefon sau orice alt mijloc de a lua legatura cu exteriorul
13. Crimă - „Dacă nu-mi poţi aparţine, nu ai de ce să trăieşti”

Fidelitatea este înţeleasă de multe ori greşit
Cuvântul fidelitate provine de la grecescul „fides”, care înseamnă încredere. Ca orice lucru în această lume şi fidelitatea comportă două aspecte: cel pozitiv - încrederea reciprocă şi cel negativ, pervertit - în care fidelitatea devine sinonimă cu abstinenţa, represiunea, limitarea şi detenţia. 

Laura Maria Cojocaru
“Atunci când se accentuează doar aspectul negativ, cuplul devine o închisoare, un loc al reprimării, iar partenerul de viaţă se transformă într-un inamic. Mulţi oameni suferă de singurătate doar din cauza limitelor determinate de educaţia primită, de condiţionările cauzate de unele concepţii de viaţă preluate de-a valma, pentru că, în acest caz, cuvintele „te iubesc” deviază de la sensul lor pur şi minunat şi devin doar temeri şi „închisori” pentru celălalt. Auzim mult prea des expresii de genul: „Mă tem că tu nu mă iubeşti”, „ Să mă iubeşti doar pe mine!”, „Te iubesc dacă şi tu mă iubeşti”, „Dacă mă iubeşti, faci/eşti aşa cum îţi cer”, „Te iubesc dacă eşti perfect/ă” ş.a. Atunci când „te iubesc” înseamnă „mă iubesc aşa cum sunt şi te iubesc aşa cum eşti“, putem vorbi cu adevărat de iubire; pentru că fidelitatea faţă de celălalt începe cu fidelitatea faţă de tine însuţi, pentru că liniştea ta este asigurată cu adevărat doar atunci când poți să-ţi satisfaci tu însuţi aspiraţiile şi când este minunat să-ţi doreşti, şi să ai posibilitatea de a împărţi asta cu partenerul/a. Când reuşeşti să te accepti şi să te iubeşti aşa cum eşti, doar atunci o vei putea face şi cu partenerul/a şi vei constata că gelozia va deveni un sentiment inutil. Când tu însuţi te apreciezi, te iubeşti, te respecţi, eşti sensibil la tot ceea ce te înconjoară, abia atunci poţi iubi cu adevărat viaţa şi oamenii, poţi cu adevărat să construieşti o relaţie cu o persoană aflată în aceeaşi dispoziţie. O astfel de dragoste cunoaşte foarte rar decepţia şi disperarea, iar ambii parteneri se îngrijesc de creşterea ei, fiecare însă rămânând el însuşi”, conchide Laura Maria Cojocaru.
---
Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este psihoterapeut şi trainer în Programare Neuro-Lingvistică. 

P.C.

Comentarii