Andrei Pleşu - reflecţii asupra prostiei

Cu prilejul ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, de catre Universitatea Ovidius din Constanţa, Andrei Pleşu a susţinut, în faţa unei săli arhipline, conferinţa „Câteva reflecţii asupra prostiei”. Iată, în continuare, câteva fragmente din acest discurs:

„Am ales să vorbesc despre prostie şi ar fi o pură prostie din partea mea să vreau să lămuresc un asemenea subiect. Vă spun de la început că nu o să vorbesc despre prostie ca un deştept, respectiv ca unul care se simte în afara sferei conceptului despre care vorbeşte. Mi-am adus aminte de o vorbă a lui Alexandru Paleologu care spunea că oamenii inteligenţi ating cote de prostie pe măsura inteligenţei lor. Şi vorbesc despre prostie ca o condiţie obişnuită a umanităţii. Toţi suntem proşti din când în când: spunem prostii, facem prostii, ne purtăm prosteşte… votăm prosteşte…”

“Cuvântul prost vine în limba română din spaţiul slav. M-am amuzat odată să constat că alte cuvinte importante ale limbii noastre nu le-am luat de la latini, ci de la alte zone lingvistice. A gândi în româneşte vine din maghiară. Avem a cugeta, dar este deja învechit, nu prea se mai foloseşte. Mi se pare paradoxal faptul că pentru a numi Catedrala Mântuirii Neamului ne folosim de cuvinte care nu sunt româneşti: mântuire şi neam. Asta-i lovitura, sunt cuvinte de origine maghiară. Cuvântul catedrală vine din latinescul cathedralis. Într-o zi, cineva mi-a cântat Noi suntem români în maghiară. E un ceardaş. Noi am luat melodia de la un ceardaş maghiar, dar care are alte cuvinte. Dar nu înţeleg nici această declaraţie: Noi suntem români. Ne crede cineva altceva? Ne cred coreeni? Turci?“.  

(…) „Prost e cineva care ştie, n-are dubii şi dacă eşti atent îţi şi explică. Iar dacă nu înţelegi eşti prost! Sau dacă nu eşti de acord cu ce îţi explică… Prostul, în general, nu poate fi contrazis, pentru că are convingeri de beton. Pe lângă faptul că prostul este ştiutor, în general, este şi foarte serios, solemn. E genul care se arată mereu din profil, e statuar, e inflexibil, e mineral… În plus, fiind şi ştiutor şi serios, prostul este sfătos, are soluţii. Există un fel de suficienţă intelectuală, de fudulie a prostului şi din această cauză prostul este un om fericit, nu se îndoieşte de sine, e mulţumit. Întâlnesc oameni pe care îi invidiez din această cauză. Au dreptate cu o consecvenţă tulburătoare. Pe de altă parte prostul e deductibil la o singură schemă, e simplu: are câteva idei fixe, o vorbire de obicei standardizată şi aici ne înscriem toţi pentru că spunem de-a lungul vieţii tot felul de propoziţii care nu înseamnă nimic, dar pe care le repetăm pentru că nu ştim ce altceva să mai spunem. De tipul Sănătate să ne dea Dumnezeu că restul vine de la sine!, adică I love you… I love you too! sau Dacă aş avea talent viaţa mea ar fi un roman, prin câte am trecut eu!. Standardizarea limbajului este unul din semnele prostiei”. 

(…) „Când un filosof se prosteşte devine filosof. Ideologia este un fel de fast-food al gândirii. Nu mai ai o gândire sistematică, elaborată, ci ai una-două idei uşor de transmis la populaţie şi funcţionezi teleghidat. În general, prostul este militant, când ştie ceva de obicei vrea să îşi răspândească ştiinţa şi gândirea asupra întregului mapamond dacă e nevoie”.

(…) „Prostia e vinovată din punctul meu de vedere, iar tot ce am spus eu până acum se poate corecta: adică să nu te mai declari ştiutor tot timpul, poţi să nu mai fii sfătos tot timpul, militant şi solemn. Astea sunt vicii pe care le poţi corija!”. 

Despre politica interna

(…) „Au murit tineri nevinovaţi, a căzut guvernul, clasa politică este, în întregul, ei fisurată. Încercăm încă o dată, iară şi iarăşi, să redescoperim democraţia pe bază de martiraj. Se caută oameni, se caută idei, se caută un program de reformă politică radicală. Pe mine m-a întristat ce am văzut. S-a făcut un guvern nou. N-are nicio garanţie că va fi guvernul ideal. De altfel, are la dispoziţie maximum un an. Nu va putea face mare lucru, ca să ne-nţelegem. Pe de altă parte, energia pe care am văzut-o în presă, de a da de pământ cu unul sau cu altul din noii miniştri mi s-a părut una dintre piedicile care ne ţin pe noi în loc. Am avut, în 25 de ani, unii miniştri inadmisibili. Ideea că ei au ajuns miniştri, c-au stat câte doi, trei ani în post, că n-au făcut nimic, ba dimpotrivă… Până la urmă, lumea i-a acceptat. Au apărut acum unii de care nu ştim mare lucru. Domnule, e o punere la punct… Cristoiu se întreabă cine-i Vlad Alexandrescu. Dar cine-i Cristoiu?”

Despre gazetari

(…) „Am spus aşa, să mă iertaţi, dar ceva gazetari nu schimbăm? Cade primul ministru, cade guvernul, cad toate alea, dar noi tot cu Ciuvică, Ciutacu, Striblea, Rareş Bogdan, ăştia-s eterni. Sorin Roşca Stănescu a ieşit din puşcărie direct la televizor şi ne explică, seară de seară, ce-i cu dreptatea. Nu-i vorba doar de ziarişti. L-am întrebat şi pe Răzvan Theodorescu: domnule, ce cauţi cu toţi golanii la televizor, seară de seară acolo? Nu ţi-e jenă să apari cot la cot cu Codrin Ştefănescu, care-i un caraghios şi un obraznic de mâna a treia?”

Despre Europa şi terorism

(…) „Am sincere îngrijorări. Eu consider că actuala criză a Europei este o criză a conceptului de toleranţă. Avem şi-am avut un mod greşit de a practica toleranţa. Există intolerabilul, domnule. Nu poţi să tolerezi orice. Dacă unul o ţine langa că doi şi cu doi fac opt nu se cheamă că eşti tolerant dacă-i spui “da, bine, ok”. Există şi lucruri de netolerat. Acesta este unul.

Doi: multiculturalismul. Nu ţine, domnule. Trebuie să ne intre-n cap că nu ţine. A, ţine la nivel de 500 de ani. Ca un multiculturalism să se instaleze în mod firesc, trebuie să laşi un timp, trebuie să existe o dorinţă de ambele părţi.

Mai e, şi-mi pare rău s-o spun, problema drepturilor omului.

Aceste trei principii - multiculturalismul, drepturile omului şi toleranţa – sunt prost practicate. Orice virtute poate fi prost practicată.”

***

În Laudatio, rostit în cadrul ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, conf. univ. dr. Cristina Tamaş, decanul Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Ovidius, a spus despre Andrei Pleşu: “Istoric al artei și estetician, filozof al culturii și eseist, Andrei Pleșu este un spirit critic, carismatic fără ostentație, care se face remarcat prin pasiunea moderației, prin reflecția pertinentă și subtilă, printr-o ironie bine temperată. Jocul lumesc este vizitat de către Andrei Pleşu fără grimase de scârbă princiară, cu jovialitatea cu care priveşte adesea relele acestei lumi în reflexul lor bun, omenesc, surâzător. Există în această explorare o bunăvestire, o culoare a vieţii, o dedulcire lumească, o înţelegere care nu se hrăneşte din dispreţ.”

Dan NEDELCU