Noile
tendințe ale modei ne dezvăluie o lume a clasicului, a eleganței,
însă în același timp și o întoarcere către tradiție, către
identitatea națională și culturală. Creatoarea de modă, Liliana
Țuroiu a venit în întâmpinarea
femeii
preocupate de cultură, tradiţie şi modă prin colecția ”Zestrea”.
Colecția se vrea a fi la graniţa dintre modă şi artă, inspirată
din costumul tradiţional românesc. Piesele au o linie elegantă,
confortabilă şi sunt realizate din dantelă aplicată pe mătase,
voal şi catifea, iar broderiile manuale sau realizate industrial de
tehnologii moderne. Acestea sunt adevărate bijuterii textile, ce
propun o alternativă de inspiraţie românească la varietatea de
stiluri abordate de designeri în prezent. ”Zestrea” este, în
același timp, o colecție purtabilă. De la fotă, ie, brâu, ilic,
la elemente ornamentale, toate sunt prelucrate cu atenţie şi
utilizate în creaţii vestimentare moderne, ce trec dincolo de
tendinţe.
După
patru expoziţii - amplu mediatizate de presa românească şi
internaţională - ce au avut loc la Roma, Milano, Viena şi
Stuttgart, colecţia “Zestrea” a fost expusă și în România,
la Castelul Bran, Constanța (Târgul Tinimtex). A fost editat și
un catalog purtând aceeași denumire, unde poate fi admirată
colecția și în care două piese originale, aparţinând Reginei
Maria a României, sunt prezentate alături de piesele vestimentare.
”Colecția
Zestrea vine într-un moment de răscruce, în care omul are tot mai
multe nevoi: confort, comunicare, estetică, dar cea mai importantă
dintre ele este identitatea personală și națională. Așa cum
sugerează și numele, colecția perpetuează moștenirea națională
din portul tradițional feminin într-un mod contemporan, care
răspunde cerințelor de stil de viață din prezent.” definește
Liliana Țuroiu proiectul său.
Liliana
Țuroiu este designer vestimentar, lector universitar doctor în
cadrul Universității naționale de arte București, artist plastic și membru al Uniunii artiștilor plastici profesioniști din România
Autor:
Gabriela GEVELEGEAN
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Orice comentariu este binevenit, atât timp cât acesta se referă la idei și conținut, fără a fi folosite atacuri la persoană și limbaj licențios.