Administraţia
Naţională de Meteorologie a publicat prognoza vremii pentru intervalul 9 – 22
noiembrie 2015. Estimarea
este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru
prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate
temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi
adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu
probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
DOBROGEA
Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 14...17 grade şi minime de 7...10 grade. Începând cu data de 15 noiembrie, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor scădea sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre finalul intervalului de referinţă, maxime termice de 10...14 grade şi minime de 4...6 grade, medii regionale.
Probabilitatea de ploaie va fi redusă în cea mai mare parte a intervalului.
BANAT
În
primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât în mod
obişnuit în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii
regionale ale temperaturilor maxime de 15...17 grade şi ale celor minime de
7...9 grade. Spre finalul primei săptămâni, valorile termice vor scădea şi,
deşi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, se vor menţine în jurul
mediilor climatologice specifice până la sfârşitul perioadei de referinţă, cu
maxime termice de 10...12 grade şi minime de 2...5 grade, mediat pe regiune.
Vor
fi ploi slabe sau burniţe cu caracter local la începutul intervalului, dar și
după data de 17 noiembrie.
CRIŞANA
Intervalul
va debuta cu o vreme mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a
lunii noiembrie, astfel că vor fi, în medie regională, temperaturi maxime de
14...16 grade şi minime de 6...8 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni de
prognoză, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor scădea
sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre finalul
intervalului de referinţă, maxime termice de 9...12 grade şi minime de 2...4
grade, medii regionale.
Se
vor semnala local burniţe sau ploi slabe la începul intervalului și din
nou după data de 17 noiembrie.
TRANSILVANIA
În
primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal
în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii regionale
ale temperaturilor maxime de 12...16 grade şi ale minimelor de 5...8 grade.
Spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor scădea şi,
deşi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, se vor menţine în jurul
mediilor climatologice specifice până la finalul perioadei de referinţă, cu
maxime termice de 8...10 grade şi minime de 0...2 grade, mediat pe regiune,
fiind de aşteptat şi valori nocturne negative, în special în zonele
depresionare.
Vor
fi ploi slabe sau burniţe pe areale restrânse la începutul intervalului, iar
probabilitatea de ploaie va creşte din nou în cea de-a doua săptămînă, cu
precădere în jurul datei de 17 noiembrie.
MARAMUREŞ
În
primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal
în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii ale
temperaturilor maxime de 12...14 grade şi ale minimelor de 6...7 grade. Spre
sfârşitul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor scădea şi, deşi
vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, se vor menţine în jurul mediilor
climatologice specifice până la finalul perioadei de referinţă, cu maxime
termice de 8...10 grade şi minime de 1...4 grade, mediat pe regiune.
Vor
fi ploi slabe sau burniţe local la începutul intervalului, iar probabilitatea
de ploaie va creşte din nou în cea de-a doua săptămână, cu precădere în jurul
datei de 17 noiembrie.
MOLDOVA
Până
la sfârşitul primei săptămâni, valorile de temperatură se vor situa cu mult
peste cele înregistrate în mod obişnuit în această perioadă din an, media temperaturilor
maxime urmând a fi de 14...17 grade, iar a minimelor de 5...9 grade. Ulterior,
vremea se va răci, însă temperaturile estimate nu vor coborî sub cele
climatologic specifice perioadei, cu medii regionale de 8...12 grade ziua şi
2...4 grade noaptea.
Probabilitatea
pentru ploi slabe sau burniţă va fi mai mare în jurul datei de 10 noiembrie şi
în perioada 17-18 noiembrie.
MUNTENIA
Prima
săptămână a intervalului va fi caracterizată de o vreme mult mai caldă decât în
mod obişnuit pentru perioada aceasta din an, cu valori maxime de 16...19 grade
şi minime de 6...9 grade, mediat pe regiune, fiind de aşteptat - în după-amiaza
de 11 noiembrie - chiar şi valori de peste 20 de grade. Începând cu 15
noiembrie, temperaturile vor scădea, dar vor oscila în jurul mediilor
climatologice, respectiv 10...14 grade ziua şi 2...5 grade noaptea.
Probabilitatea
de apariţie a ploilor va fi redusă pe tot parcursul intervalului de referinţă.
OLTENIA
Pe
parcursul primei săptămâni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în
a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra, în medie,
temperaturi maxime de 15...19 grade şi minime de 7...10 grade. Începând cu data
de 15 noiembrie, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor
scădea sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre
finalul intervalului de referinţă, maxime de 10...13 grade şi minime de 2...5
grade, medii regionale.
Probabilitatea
de ploaie va fi relativ redusă în cea mai mare parte a intervalului.
LA MUNTE
Vremea
mult mai caldă decât ar fi normal în luna noiembrie se va menţine pe parcursul
primei săptămâni, când vor fi medii ale maximelor termice de 7...11 grade şi
ale minimelor de 2...3 grade. După data de 15 noiembrie, temperaturile vor
scădea, dar în general vor oscila în jurul celor obişnuite perioadei. Astfel se
vor înregistra valori de 3...6 grade ziua, iar noaptea vor predomina
temperaturile negative.
Se vor semnala ploi locale la începutul intervalului, apoi
probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte în cea de-a doua săptămână,
în special în jurul datei de 17 noiembrie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Orice comentariu este binevenit, atât timp cât acesta se referă la idei și conținut, fără a fi folosite atacuri la persoană și limbaj licențios.