Dan Izvernariu – de la grafică PC la artă

Sursa foto: Dan Izvernariu

Dan Izvernariu este un personaj greu de descris doar în câteva rânduri. Cu toate acestea, voi încerca să îi fac o descriere minimală. Dan Izvernariu este genul acela de om cu preocupări frumoase, interesante şi care a reuşit să facă din pasiunea sa o muncă – aceea de artist fotograf şi grafic designer. Pentru a avea o imagine mai clară asupra a ceea ce este, dar mai ales ce face, ar trebui să îi vedeţi lucrările şi vă veți edifica mult mai bine decât aş putea s-o fac eu vreodată. Aşa veţi observa că o întreagă poveste “se leagă” şi că nimic nu este făcut la întâmplare şi fără conexiune. Este un veşnic căutător, de aceea s-a şi decis să emigreze în Portugalia, apoi în Nouă Zeelandă şi Spania, actualmente. În Europa a reuşit să găsească acel creuzet spiritual, de care avea nevoie.
Am spus şi susţin în continuare că nimic de calitate nu se poate face fără pasiune, dar şi fără o muncă în spate de documentare şi de autoperfecţionare. Iar Dan Izvernariu confirmă acest lucru din plin prin rezultatele muncii sale. Nu îi place să vorbească prea mult despre el, însă despre pasiunea sa ar vorbi neîntrerupt. Astfel a rezultat interviul de mai jos.

Când ai început activitatea de fotograf ?

Am început activitatea fotografică în anii 1984-1985 “”în Timişoara , ca elev la acea vreme şi pasionat de fotografie , în cadrul Cineclubului C.F.R. .
Aici am întâlnit oameni aparte sau oameni cu gândire liberă şi risc asumat pentru acele vremuri de dictatură, un fel de oază intelectuală ce a funcţionat ca un underground de manifestare a gândirii libere, prohibită în “socialismul , multilateral...” .
Nu ştiu dacă am visat să devin artist, pictor sau arhitect, îmi doream mult să pot construi imagini cu text , postere, aşa cum vedeam mereu la televiziunile țărilor vecine Yugoslavia (la acea vreme) şi Ungaria. Eram (şi încă sunt) fascinat de poster , de reclamă de înaltă calitate, de tot ce conţinea imagine şi grafică (text) în combinaţie.
În acest cineclub am învăţat să fotografiez, se vorbea în şoaptă despre marii fotografi ai lumii şi despre curentele occidentale considerate "imperialist decadente" sau mai rău "fasciste" , vezi Leni Rifenstahl, părintele fotografiei moderne.
În acest loc am deprins arta developării, puţină chimie, puţină fizică, puţină inspiraţie pentru o imagine pe hârtie raster, lucioasă sau filigran de pe un film alb-negru Azomureş 21DIN, 100AŞA, în atelier propriu, iar nopţi în şir în vacanţe am experimentat la lumina filtrului roşu.
Practic nu mă consider nici fotograf şi nici artist, sunt un pur tehnician, deşi fac ambele meserii în studiou şi sesiuni proprii.
A deveni designer sau "desinginer"- cum numeau tovarăşii la acea vreme şi imediat după Revoluţia din 1989 era cam greu de crezut pentru o ţară rămasă mult în urmă faţă de...revista "Bunte" sau "Bravo" cu slabe speranţe de urcat pe vertical în carieră .

Care au fost paşii pe care i-ai parcurs până să ajungi la stadiul actual ?

După mai bine de 15 ani am emigrat definitiv din România fără a mă mai întoarce o zi, iar după tot atâta timp în Lisabona - Portugalia în jurul anului 2010 am definitivat ceea ce azi se numeşte " Dan Izvernariu Workshop Art Photography and Post Production".La bază, cursurile de ”visual art” le-am făcut printr-un noroc, în Auckland , târziu în cadrul Weltec Inst. New Zealand , axat aici pe procesare digitală.
În anul 2010 lucram la o fabrică de construcţii de avioane civile şi militare în Portugalia . Unul din colegii de secţie, pasionat de software mi-a făcut cadou, un CD - Adobe Photoshop original (PsCs 4) spunându-mi , nu am să uit niciodată "instalează şi vezi şi tu ce se poate face, eu nu prea am la ce să folosesc..." .
Aveam să instalez acest program cam o lună mai târziu, doar din curiozitate. În scurt timp curiozitatea s-a transformat în studiu, apoi în hobby, iar mai apoi în decurs de un an hobby-ul a devenit profesie şi obsesie. Chiar dacă nu am comandă, tot lucrez minim 2-3 ore/ zi. Probez şi încerc fie să imit învăţând , fie să inventez noi posibilităţi de prelucrare şi prezentare imagine în Photoshop de la imagine compusă creativ la ilustraţie, after effects, grafică şi chiar animaţie uneori.

Ai un stil propriu care te defineşte ?

Persoane, nu puţine, din reţelele de socializare unde prezint teste, lucrări, propuneri, idei, îmi spun..."te oglindeşti în ceea ce faci, faci lucruri aparte faţă de alţii..." însă mai concret nu realizez mai precis cum se defineşte acest gen. Important este că mă preocup prea puţin de eticheta cu care sunt catalogat pe cât mă interesează noul şi experimentul. Procesarea imaginii pentru mine, repet, este obsesivă, iar când creez mă simt eu fără să ţin cont decât de câteva reguli (principii clare) în construcţie, restul detaliilor le compun aşa cum simt, un fel de jazz dacă interpretez sau "tupeu" dacă mă ambiţionez. Poate că în acest sens constă unicitatea mea.

Cu cine ai colaborat sau colaborezi în prezent ?

Mult timp, actualmente chiar lucrez ca "vioara a doua" in umbra unor fotografi din Portugalia şi alte diverse ţări pentru care fac post producţie la pagini web, website privat sau public, pentru reviste digitale, cape de CD, ...pentru reclamă sau campanii publicitare sales Triumph, La Perla ș.a.m.d. .

Ce te inspiră în alegerea temelor ?

Partea artistică este un reflex al pasiunii mele pentru paradoxala combinaţie iraţional/raţional, acea linie între mistic, ezoteric, filosofic şi pură psihologie jungiană pentru că , în fapt, sunt un adept al gândirii romantice a lui Rudolf Steiner, dar şi un pasionat “elev” al lui Carl Gustav Jung.
În afara fotografiei cu mesaj cheie mistic criptat în simbol imagine, ador potretul feminin; ador să perfectionez şi să compun imagini sugerând fie goticul, fie romantismul aniilor 50, 60 şi chiar fotografia de budoar. Practic ador luxul, rafinamentul, expresia graţioasă şi sexy, bijuteria ca accesoriu fără a ajunge în opulenţă, ci doar ca accent bine punctat şi suficient pentru a atrage privirea. Un fel de manifest pentru o societate ce trebuie să aibă jaloane existenţiale, aflată în progres. În acest sens, mă pot numi un pasionat al revistelor ”high class”.

Cum te-ai descrie ?

Sunt un "ciudat" pentru că greu am fost lămurit să îmi fac un website portofoliu , azi încă în construcţie de circa un an , iată ce spun despre mine. Unul din motive este pentru că eu nu trăiesc din propria mea reclamă, ci din circut închis în general compus din categoria socială înaltă a Peninsulei Iberice, sistem în care se merge doar pe recomandare, atât eu ca recomandat, cât şi clienţii mei ca recomandat(-i) de terţi. Un mod interesant, sigur, insă, uneori, nesatisfăcător.
Cheia succesului în acest ”brand" este performanţă/calitate, promptitudinea profesională, dar mai ales cercurile frecventate şi discreţia. Nu am colaborat niciodată cu genuri de reviste Playboy, Hustler etc. pentru simplul motiv că acestea prezintă un cu totul alt gen de imagine ca tema.

Cum se desfăşoară o sesiune foto ?

Sesiunile foto sunt aparte pentru că sunt genul care doreşte să îşi cunoască clientii, chiar înainte de-a stabili tema sau ceea ce am de făcut. Observarea şi socializarea înainte şi în timpul sesiunilor mele fotografice este un truc şi un secret al reuşitei. Trucul este că a cunoaşte înseamnă a şti ce să adaptezi şi cum va arata finalitatea, iar secretul - a socializa înainte şi în timpul sesiunii este un mod prin care atât tu ca artist, cât şi modelul intraţi în armonie astfel încât nu mai există distanţe, crispări, oboseală ...ajungem să ne cunoaştem cât de cât şi plecând de la acest avantaj totul decurge firesc, chiar şi cu persoanele ce sunt cu obsesivă angoasă în faţa camerei .
Atât timp cât umanul din noi simpatizează sincer şi nu formal, totul devine armonios şi plăcut cu efecte la superlativ în final.
Actualmente, de câţiva ani buni am trecut de la imaginea pe film la cea digitală DSLR, de la Adobe Photoshop 4 la CSS precum de la vechiul meu aparat de fotografiat "Zorki 4" cu lentilă Zeiss la Sony DSLR sau NIKON, intenţionând ca în scurt timp să trec la super-calitatea de 4k azi doar cu titlu experimental în unele fotografii pe care le procesez.

Cum vezi această meserie în prezent şi în viitorul apropiat ?

Viaţa este o perpetuă călătorie de la întunecatele timpuri la lumina viitorului, o continuă experienţă prin observare, testare, gândire şi inspiraţie în care noi artiştii şi tehnicienii suntem pure mecanisme generatoare.
Consider că, în prezent, sunt puţini desăvârşiţi pentru simplul fapt că tehnologia avansează în aşa ritm, încât este greu de crezut că azi cineva mai poate impune ceva ca stil. Dar, desigur se poate impune cu o imagine îmbunătăţită şi creativă ca detaliu, ce va inspira pe alţii.


Autor: Gabriela GEVELEGEAN

Comentarii