Observarea propriei minţi, dar şi a emoţiilor, îţi oferă mereu surprize

O greşeală pe care o fac mulţi, pe care am făcut-o şi eu la rândul meu, este să cauţi mereu în exterior ceva sau pe cineva care să-ţi aducă „salvarea” sau fericirea. Atenţia îţi este îndreptată în afară din diferite motive. Unul ar fi că aşa eşti educat şi învăţat, încă de la vârste fragede, să procedezi. Întradevăr, avem nevoie şi de asta, mai ales la începutul vieţii, pentru a ne îmbogăţi experienţa și a cunoaşte mediul ambiant în care funcționăm. Dar este util numai pentru o vreme, după care intervine mintea deja programată, care îţi va îndrepta mereu atenţia în afară, împiedicându-te uneori să vezi şi ce se află în interiorul tău. Cu alte cuvinte, vine un moment în care este nevoie să te cunoşt cu adevărat, să afli care este potenţialul tău, să faci o analiză a propriului comportament şi, nu în ultimul rând, să-ţi observi mintea. De aici pleacă totul.

Observarea propriei minţi şi a emoţiilor îţi oferă surprize de tot felul. Începi să-ţi dai seama că ceea ce se întâmplă în jur este, de multe ori, rezultatul felului tău de a gândi şi de a te comporta. Adică, situaţiile prin care treci nu sunt fenomene întâmplătoare sau „ghinioane" - cum adesea le numim - ci consecinţele fireşti ale propriilor tale fapte.

Când vei realiza cu adevărat lucrul ăsta, automat nu te vei mai plasa în poziţia de victimă a destinului nefavorabil şi a oamenilor „răi" din preajma ta și, uşor, uşor, vei prelua rolul de conducător al vieţii tale. Întâmplările prin care treci vor începe să fie altfel, constați că oamenii care îţi ies în cale nu mai sunt chiar așa de răi și că, de fapt, tot ceea ce te înconjoară începe foarte mult să „semene” cu tine, cel care în care te-ai transformat acum. Practic, mediul tău ambiant va începe să fie în deplină congruență cu modul în care gândeşti şi simţi. 

De aceea, este nevoie să faci schimbările începând cu tine, să „lucrezi” cu tine, altfel nu ai cum schimba exteriorul. Astfel vei continua să observi exteriorul, dar nu-l vei mai vedea la fel ca înainte, ci îl vei observa cu o anumită detaşare. Detașare care vine din faptul că vei şti că tot ce se află în jur este oglindirea aproape perfectă a ceea ce reprezinți de fapt. Iar când „oglinda” nu-ți mai arată ceva plăcut sau mulţumitor, vei fi conştient că este doar rezultatul a ceva care nu îţi mai place la tine și că, undeva în adâncul tău, acolo, trebuie reglat sau ajustat. 

Exteriorul îţi va fi în continuare necesar, la fel ca înainte, dar nu în aceiaşi parametri. Nu vei mai căuta scuze în afară, ci vei căuta răspunsul în tine. Şi așa te vei întreba „Ce nu merge la mine?” Abia apoi vei afla dacă într-adevăr este nevoie să schimbi ceva în exterior sau doar în interiorul tău.

Gabriela GEVELEGEAN