Telefonul vârstnicului

Sursa foto viptim.ro




Fundaţia Principesa Margareta a României anunţă lansarea liniei Telefonul Vârstnicului - prima linie telefonică gratuită de ajutor şi consiliere dedicată vârstnicilor din România, proiect desfăşurat în parteneriat cu Fundaţia Vodafone România şi finanţat prin programul Mobile for Good cu suma de 68 500 Euro.

Consiliere și suport moral prin telefonul mobil
Conform unui studiu, aproximativ 1.500.000 de vârstnici din România sunt astăzi afectaţi de singurătate. Acelaşi studiu arată că situaţia financiară precară, problemele de sănătate, dependenţa de ceilalţi, sentimentul de inutilitate şi de singurătate, precum şi lipsa interlocutorilor, sunt cele 5 probleme principale cu care se confruntă vârstnicii din România.
Telefonul Vârstnicului este o linie telefonică gratuită şi confidenţială, care răspunde nevoilor tuturor vârstnicilor din România, fie că vorbim de informare, consiliere, sau sprijin practic şi emoţional. La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice primesc sfaturi şi sunt îndrumate de operatorii specializaţi în asistenţă socială ai Fundaţiei Principesa Margareta a României. Această linie telefonică este disponibilă de luni până vineri, între orele 08.00 şi 20.00. Linia poate fi accesată şi de cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situaţie dificilă a unui bătrân. În zilele de weekend, voluntarii special pregătiţi ai Fundaţiei vor apela vârstnicii afectaţi de singurătate.

Telefonul Vârstnicului reprezintă un prim pas important spre conectarea cât mai multor bătrâni afectaţi de izolare, lipsa de informaţii şi suport. Ne propunem să ascultăm problemele vârstnicilor din România, să le oferim oportunităţi de participare la viaţa societăţii şi de valorificare a experienţei lor. De asemenea, dorim să mobilizăm comunităţile locale în sprijinul acestor persoane care au fost la un moment dat stâlpii societăţii şi trebuie trataţi cu respectul cuvenit”, declara Mugurel Mărgărit Enescu – director executiv al Fundaţiei Principesa Margareta a României

Proiectul vine ca răspuns la problema îmbătrânirii populaţiei
Acest fenomen se află în continuă creştere și afectează întreaga Europă. Conform Institutului Naţional de Statistică, în România, peste 3 milioane de persoane au vârste de peste 65 de ani. La aceasta se adaugă emigrarea tinerilor, maladiile moderne, insuficiența resurselor umane şi financiare specializate, precum şi lipsa unui sistem integrat de suport, toate acestea făcând ca un procent însemnat dintre bătrâni să trăiască singuri, izolaţi şi lipsiţi de contact social.
De-a lungul timpului, Fundaţia a venit în sprijinul vârstnicilor din România prin programe menite să crească calitatea vieţii acestora şi să lupte împotriva izolării lor, prin prezenţa în centre de îngrijire sau la domiciliu. Peste 171.000 de persoane au primit sprijinul Fundaţiei, implicând parteneri instituţionali şi întreaga comunitate, prin programe precum ”Fondul Special pentru Bătrâni”, reţeaua Pentru Seniorii Noştri, Niciodată singur, voluntari aproape de vârstnici, campania Flori pentru Suflet și Centre intergeneraţionale.

Gabriela GEVELEGEAN


Comentarii