Turnul Babel

Aţi observat vreodată cât de izolaţi suntem unii de alţii, noi oamenii? Ne-am organizat cumva pe caste, iar de ieşit din ele nici nu poate fi vorba. Scenariul după care se desfăşoară ziua obişnuită se creionează cam în felul următor: serviciu, casă, copii dacă există, în week-end treburi casnice, o mică ieşire undeva sau ceva de genul. După care ciclul se reia întocmai în ziua de luni, fix după acelaşi scenariu. Dacă singura problemă ar fi doar monotonia şi rutina n-ar fi o mare tragedie încă. Unii par că pot trăi foarte bine şi în condiţii de rutină crâncenă. Ba chiar așa găsesc totul mai comod, fără surprize, fără nimic neprevăzut la orizont care să le destabilizeze în vreun fel status-quo-ul obținut.

Un scenariu similar se petrece şi în alte “caste”, diferenţa o face doar segmentul din care fac parte participanţii (ocupaţie, cartier etc.) sau nivelul de trai - mai ridicat sau mai puţin. Funcţie de asta, unii îşi petrec timpul în restaurante de lux, în birouri manageriale, îşi fac vacanţele în Baleare, iar alţii sparg seminţe în faţa blocului sau ascultă manele date la volum maxim. Fiecare după gusturi, educaţie, posibilităţile bugetului etc. Problema constă în faptul că fiecare palier este aşa de bine delimitat, încât orice individ din cadrul lui simte o puternică apartenenţă cu restul membrilor şi nu acceptă nicicum o altă realitate decât cea pe care o vede acolo, cu coloratura specifică. În astfel de condiţii, va daţi seama că nu există vreo şansă ca un exponent al castei din “vârf” să mai zărească, darămite să mai înţeleagă, un seamăn din casta de la bază. Ca să nu mai adaug situaţia ”de netolerat” în care vreun individ simplu, sărac, încearcă să intre în vreun contact de orice fel cu unul din clasa privilegiată.

Ne aflăm în plin Turn Babel (la asta se şi referea pilda biblică) unde vorbim limbi diferite, nu ne mai înţelegem unii pe alţii şi nici nu se vrea. Ne simţim prea bine fiecare pe palierul lui bine structurat şi delimitat, cu ritualurile şi valorile aferente, cu preferinţele specifice. Din păcate, ne-am făcut rost de nişte ochelari de cal extrem de eficienţi, din pricina cărora chiar nu mai vedem nimic în lateral şi, cel mai important, nu mai vedem VIAŢA care se desfășoară peste tot în jurul nostru, trecând pe lângă ea absorbiţi de filmul din mintea noastră. Nu mai vedem un copac de pe marginea drumului, un zâmbet de copil, un seamăn în nevoie şi toate cele ce aşteaptă să le vedem într-o bună zi. Nici măcar nu este foarte dificil să realizăm asta. Depinde doar de fiecare să iasă, măcar un pic, din cutia pe care şi-a construit-o singur şi să arunce o privire afară.

Gabriela GEVELEGEAN

Sursa foto www.examiner.com