 |
| Sursa foto autoeducare.ro
Continuăm astăzi cu a doua parte
a relatării “experienţei înaintea morții",
trăită de artistul plastic Christian Neacșu, în timp ce
s-a aflat în comă timp de 26 de zile, ca urmare a unui accident vascular
celebral. Prima parte o puteţi citi aici.
“M-am trezit
cumva intr-un spațiu destul de vast și, presupun eu,
la intrarea în rai, căci totul era în alb și era o liniște de... iarnă,
însă era un spațiu agreabil. Mai
degrabă eram la intrarea într-un loc care am presupus eu că era
raiul. Erau ca un fel de două incăperi mari și mi s-a spus pe nume: <<Christian,
vino, e rândul tau acum!>> Și
chiar mi-am spus atunci: <<Uite, că îmi știe numele!!!>>, mirându-mă tare.
Nu îl comunicasem nimănui, de unde il știa?
Totul era alb în jur, totul...
Chiar și o fântână unde urma <<spălarea>>.
Tot albe erau și
niște minunate mâini ce parcă ieșeau dintr-o fântână și-i spălau pe oameni de <<greșelile>> lor sau de <<murdărie>>, pământ etc. Așa am ințeles
eu în acel moment. Erau foarte puțini
la număr și <<spălatul>> era sumar,
mai mult pe picioare, până la brâu, ca să nu se întineze cumva locurile acelea
minunate. Absolut toți
erau spălați înainte de a pleca mai departe,
deci, inclusiv eu.
Nu am analizat greșelile sau calitățile mele, ori de ce am făcut una sau alta în
viaţă.”
Puterea gândului, a iubirii și a rugăciunii
Christian Neacșu era absorbit de tărâmul acela atât de altfel, de
minunat, dar neobișnuit
pentru un om care n-a văzut altceva în viața
lui decât realitățile
pământene. S-a simțit
cumva stingher în acest spațiu
prea liniștit în sine, prea alb și prea curat pentru el, deși îi plăcea totuși. Deodată, a simțit dorința
de a ieși de acolo. Ceva îl chema ca un
magnet, cu mare intensitate. El a înțeles
apoi că era vorba despre puterea rugăciunii fetiței sale. ”Era extrem de puternică chemarea, mă
atrăgea, am ieşit parcă direct în strada unde locuiesc (surprinzător de
întunecoasă), pe care se afla fetița
mea şi care plângea teribil. Mă întrebam în sinele meu cum e posibil asta.
Parcă trecusem prin ziduri și,
totuși, deplasarea mea se făcuse cu o
ușurință de neimaginat, firesc. Și asta puteam să o fac doar prin puterea gândului.
Din milă pentru fetiţă am fost
mişcat mult în interior, sufleteşte. Pentru ea m-am reîntors din lumea de
dincolo. Mi s-a îngăduit, cu iubire. Multă iubire pură, ce o
simţeam într-un mod minunat şi incredibil. Abia atunci am ințeles puterea imensă a rugăciunilor sau a gândurilor
bune.”
Catharsis-ul întoarcerii
Christian Neacșu a acceptat cele ce au urmat, cu o anumită
resemnare. El spune că i-a fost "ars" corpul (acel corp pe care îl
avea acolo) într-un fel de cuptor. Dar nu resimțea absolut deloc durerea. A fost "ars" de
două ori, cu excepția capului. Nu-și explică prea bine întâmplarea,
însă era ceva intens, psihologic vorbind, ceva ce depășea
un vis obișnut.
Crede că acea ardere era ca o curățare, o purificare, internă.
Când s-a trezit din comă,
după 26 de zile, era conectat la un aparat respirator și
la multe sonde medicale, demne de un film SF. Putea comunica cu personalul din
jur doar prin câte un biet cuvânt, arătat pe un alfabet scris.
O vreme nu şi-a amintit ce i s-a întâmplat cât a fost ”plecat”, însă în luna august a anului următor a început subit să îşi reamintească părţi din ceea ce a văzut, simţit, perceput și înțeles. Cele mai semnificative amintiri i-au rămas în suflet şi le împărtăşeşte de atunci pentru a da de gândit, de reflectat, semenilor săi.
Amintiri vii, de neșters
Christian Neacșu
povesteşte: ”În acea lume neobişnuită totul mi se părea foarte real.
Primul sentiment pe care îl păstrez până astăzi este că mi-a dispărut complet
frica de moarte. Şi asta pentru că eram ca şi mort când am perceput iubirea
pură, incomensurabilă, imensă, fantastică şi incredibilă, care este în tot
Universul şi Universul cuprins în ea! Acum sunt altcineva în interior, inima
este parcă schimbată .de o manieră transcendentă.
Un alt aspect ce m-a frapat a
fost acea putere a gândurilor... Se putea comunica direct, într-un fel
telepatic, aş zice. Nu aveam absolut nimic de ascuns acolo, pentru că se puteau
vedea gândurile tale, dar și ale altora. Era un fel comunicare pe altă
frecvenţă. Parcă puteam citi gândurile uneori, particularitate ce mi-a rămas de
atunci, într-o anumită măsură. Mă minunez şi eu că am acum o intuiţie puternică
sau percepţii de tot felul. Probabil tot prin puterea gândului, oricine se
putea deplasa printr-un soi de teleportare, să zicem, un fel de
materializare sau de re-materializare a energiilor sale primordiale. Mă întreb
încă dacă ceea ce am perceput a fost real, pare fantastic! Așa cum era și
existența
sau posibilitatea fenomenului de ubicuitate - era posibil să fiu în mai
multe locuri, in același timp.
Ceea ce m-a bucurat mult, și
mă uimește
încă, este că noțiunea
de boală nu există acolo. Nimeni nu era bolnav și toți
aveau cam 30-40 de ani. Un lucru de neimaginat aici. Eu circulam normal și nu m-am simțit afectat de nimic. Cu toate că
în realitate eram paralizat, ca şi mort. Atunci cum de era posibil? La fel,
simţurile mele erau tare atrofiate, la mai mult de jumătate. De la cel tactil,
la auz, văz, toate erau atinse bine de paralizie. Şi totuşi ele funcţionau pe
deplin dincolo. În același
timp, toți
cei care erau în preajma mea se aflau într-o bucurie permanentă,
indescriptibilă.”
Christian a înțeles multe lucruri acolo.
Cunoaşterea i s-a lărgit, acoperind mai multe domenii de activitate. Inclusiv
de funcţionare a organismului, de înțelegere
mai profundă a tot ceea ce ne incojoară, a faptului că nu sîntem singuri sau
înţelegerea naturii în sine. De asemenea, a perceput că există o imensă forţă
energetică informaţională sub formă de iubire pură, noţiune ce e legată şi de
lumină. I-a rămas de neşters un concept: iubirea necondiţionată ce se află în
jurul nostru, în noi şi în tot Universul. La fel de viu în memorie i-a
rămas și
faptul că, acolo, timpul și
spațiul
nu existau, că totul era etern, infinit.
Mai este ceva deosebit în
relatarea lui Christian Neacșu.
El susține
că l-a simțit
pe Dumnezeu, creatorul a tot și
toate: ”Este ceva ceva ce mă ține
în viață și pot să progresez. Am avut
fericirea de a-l simți
pe Dumnezeu (sunt pe deplin conștient
a ceea ce afirm!) sau divinitatea in toată măreția ei. Era o lumină foarte intensă, dar suportabilă
și
foarte frumoasă, extraordinară! Era ca un fel de vibrație ce emana o iubire uriașă, pură, o enormă compasiune și care se afla în tot universul.
Această forță
leagă totul sub legea sa, știe
tot și
poate face orice. Ceva ce depășește înțelegerea noastră limitată.”
Gabriela GEVELEGEAN
|
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Orice comentariu este binevenit, atât timp cât acesta se referă la idei și conținut, fără a fi folosite atacuri la persoană și limbaj licențios.