 |
| Sursa foto balsampentrusuflet.blogspot.com |
Continuăm astăzi cu a treia parte a relatării “experienţei înaintea morții", trăită de artistul plastic Christian Neacșu, în timp ce s-a aflat în comă timp de 26 de zile, ca urmare a unui accident vascular celebral. A doua parte o puteţi citi aici
În
loc de concluzii
După
recuperarea sa de pe patul de spital, acest om n-a mai fost același.
Așa cum se întâmplă cu mulți care au trecut printr-o asemenea
experiență, Christian s-a simțit schimbat, altfel, în profunzime. A
devenit foarte atent la gândurile și la cuvintele proprii, apoi la
faptele sale, fiind convins că ele ne construiesc din interior. De
asemenea, realizează că universul nu este împotriva individului,
în sine, ci acționează împotriva celui ce afectează viața, în
general.
”Ca
entitate creată, îți este absolut interzis să lezezi viața și
armonia ei. De aici rezultă deseori și perturbările sănătății
individului care încalcă aceste legi. Facem parte din același
izvor universal, ca frații și surorile, și dacă faci bine altuia îți faci bine și ție. Iubirea ne unește pe toți, indiferent de
voința noastră, iar dacă vrem, putem fi ființe de înaltă
conștiință.”
Christian
nu mai poate accepta să mintă, are o altă personalitate și nu mai
are acel orgoliu inutil. Cele văzute și simțite acolo, i-au marcat
profund existența ulterioară aici. Duce o viață cât mai în acord
cu înțelegerea de acum, iar recuperarea sa are un ritm foarte bun,
face progrese mari, de la o zi la alta.
Este
acum conștient că avem o cale de urmat, de evoluție și are
certitudinea că lumea aceasta este mai mult decât ceea ce se vede.
Că nu murim cu adevărat, ci continuăm sub altă formă de
existență, pe o frecvență mult superioară, și că facem parte
din marea conștiință a universului. Are convingerea că viața și
conștiința ni s-au dat ca un dar de mare preț, de
aceea suntem datori să le îngrijim. Ultimile
cuvinte din mărturisirea sa sunt ca o adevărată declarație
de credință și iubire, ce au în același timp forța să ne îndemne și pe noi la reflecție.
”La
final, spun clar că strămoşii noștri deţineau un mare adevăr.
Nu ştiu cum, dar îl deţineau în mod sigur. Şi anume, să ne
întreţinem sufletul. Să ni-l <<spălăm>> prin gânduri bune, prin utilizarea vorbelor îngrijite şi frumoase,
prin materializarea lor în fapte pozitive, pe măsură. Compasiunea şi iubirea curată pot deveni o entitate vie (şi nu e vorba de o
metaforă, ci de un adevăr înţeles). Trăiesc acum cât mai în
armonie cu acest adevăr, cu mine însumi, cu
semenii mei, cu animalele şi plantele, căci știu că eu fac parte din
ele şi ele din mine. Datorăm celor din jurul nostru multe și simt
nevoia vitală să le mulțumesc, să mă ierte și să îi Iert pentru greșelile făcute. Chiar de nu ii cunosc pe toți. Am venit la calea
cea bună. Era și timpul.”
Gabriela
GEVELEGEAN
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Orice comentariu este binevenit, atât timp cât acesta se referă la idei și conținut, fără a fi folosite atacuri la persoană și limbaj licențios.