Update 02.12.2016, ora 15.00:
Starea de sănătate a ofiţerului mecanic A. Cosmin, din Constanţa, s-a agravat chiar în noaptea dintre ani, iar la clinica din Penang/Malaezia nu exista posibilitatea de intervenţie chirurgicală cerută de acest caz (a fost depistrata o hemoragie interna), informeaza liderul SLN, Adrian Mihălcioiu. Potrivit acestuia s-a propus aducerea unui medic specialist din Kuala Lumpur, iar pentru celeritate SLN a decis să suporte aceste cheltuieli. Ulterior nici unul dintre cei doi medici specialişti existenţi în Kuala Lumpur nu a fost disponibil. Ieri, 1 ianuarie, starea de sănătate a permis transferarea pacientului, cu un elicopter, la un spital specializat din Kuala Lumpur, pe cheltuiala armatorului/ clubului de asigurare.
Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), a anunţat astăzi un tragic accident, soldat cu pierderea unei vieţi omeneşti, în care au fost implicaţi doi navigatori români. Este vorba despre comandantul navei Balsa, P. Andrei (37 ani, copii minori) şi ofiţerul mecanic 1 al aceleiaşi nave, A. Cosmin (34 ani), aflaţi în Malaezia.
Potrivit celor relatate de Adrian Mihălcioiu, în data de 29 ianuarie
2015, în timp ce se întorceau la nava Balsa (sub pavilion Marshall Island),
aflată în portul Penang din Malaezia, comandantul şi ofiţerul mecanic 1 au fost
accidentaţi de o maşină de transport marfă din interiorul portului. Comandantul
a fost lovit foarte puternic, declanşându-se o hemoragie internă, iar
însoţitorul său s-a ales cu mai multe fracturi şi leziuni. Din păcate, în
cursul nopţii trecute, comandantul P. Andrei a încetat din viaţă, în timp ce A.
Cosmin, deşi accidentat grav, a fost stabilizat, aflându-se acum în afara
oricărui pericol. Imediat după accident, au fost contactate familiile celor doi
navigatori şi sindicatul, de către reprezentanţii companiei. Soţiile navigatorilor
sunt deja în drum spre locul accidentului, transportul şi cazarea fiind
asigurate de către armatorul navei.
Liderul SLN precizează că nava Balsa este acoperită de contracte
standard ITF. “Navigatorul accidentat precum şi familia îndoliată vor beneficia
de toate prevederile contractuale în acest caz - concedii de boală, cheltuieli
medicale, compensaţii pentru invaliditate permanentă etc., precum şi de cheltuieli
de înmormântare, compensaţie de deces, atât pentru urmaşul direct, cât şi
pentru copiii minori. Corpul neînsufleţit al comandantului P. Andrei va fi
repatriat cât mai repede cu putinţă, după efectuarea autopsiei şi obţinerii
avizelor de repatriere. Ofiţerul mecanic va fi repatriat atunci când condiţiile
medicale o vor permite”, a precizat Adrian Mihălcioiu.
Dan NEDELCU
Dan NEDELCU
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Orice comentariu este binevenit, atât timp cât acesta se referă la idei și conținut, fără a fi folosite atacuri la persoană și limbaj licențios.