Arată-ți inima, om miraculos!

Mihaela Burlacu, scriiror. 

Un înger învăluit în culorile curcubeului şi care părea din ordinul superior al castei, păşise mai în faţă dintr-un disc auriu, rostind o comandă clară, însă plină de iubire: “Ai cerut cu ardoare o întâlnire cu noi. Consiliul Suprem a încuviințat. Arată-mi inima, OM miraculos şi galactic”. Mi-am deschis pieptul larg, cu un uşor tremur al mâinii. Deşi ştiam că este doar o examinare periodică, stăruisem de mai multe luni, prin ceruri, să aflu cine sunt eu în mod autentic şi de ce sunt capabilă. 

După o cercetare amănunţită mi-a răspuns clătinând din cap a negaţie: ”Trebuie să te întorci la noi, data viitoare, cu şi mai multe cicatrici ale inimii, ca semn al incursiunii tale pe Pământ şi al trecerii prin tot spectrul de emoţii umane. Nu ai arătat lumii decât un fragment minuscul din cine eşti cu adevărat. Dă-i voie minţii şi corpului să se deschidă pentru a-ţi înfățișa frumuseţea ta interioară cu orice preţ ”. “Da, dar, chiar vreau să… eu, eu… şi dacă o să îmi fie inima frântă în mii de bucăţi sau cineva o ia cu totul lăsându-mi în loc o gaură hâdă şi neagră, ce mă mai fac apoi? Am de cele mai multe ori zona mea de confort și mi-e frică să trec de linia roșie”, am încercat să mai adaug fără convingere. ”Pericolul e doar in mintea ta, nu există ceva de care ar trebui să te temi. Sunteți nemuritori, sunteți nemuritori, sunteți nemuritori!” Cu aceste cuvinte, ultimele auzindu-se ca un ecou prelung, toată legiunea de arhangheli se făcuseră nevăzuţi. Au lăsat în urmă un miros puternic de vanilie cu scorţişoară, semn că întrevederea noastră se încheiase. 

Mi-am revenit cu greu din această călătorie prin Poarta Stelară, încercând cu disperare să-mi adun simţurile unul câte unul, inventariindu-le mental într-o stare de extaz după experienţa petrecută: “miros - este, auz – ammmmmm, vedere?? vedere… okkkk - aşa şi așa... gata, cred că le am pe toate. Iar dacă lipsește vreunul am să mă descurc cu ce am”. Poieniţa în care mă aflam plină de verdeaţă, îmi apărea acum într-o altă stare. Un elf din iarbă mi-a şoptit prima indicaţie după ce mi-am revenit: ”Fă-ţi curăţenia de primăvară. Eliberează molozul, pregăteşte patul curat”… M-am întors nedumerită în toate părțile să găsesc vocea care îmi rostise acele cuvinte, aparent fără sens.

Ca întotdeauna, doar nouă înșine ne revine puterea să facem continuu acea alegere de a fi în prezent şi de a avansa la nivelul următor al jocului. Speram cu ardoare să-mi regăsesc resursele interioare și aptitudinile înţelegerii noului scenariu, de pe poziţia adevărului pur. M-am ridicat plină de speranţă din iarba înaltă, cu gândul că este ”timpul de a ne juca serios… de-a OMUL”. 

Cu inima deschisă să-mi trăiesc intens restul anilor, și cu riscul să primesc noi cicatrici, m-am aruncat temerară în viaţă. Mintea mea era expansivă spre noi deschideri pentru a înlocui lucrurile depășite, aşa cum elful din pădure îmi spusese să arunc “molozul”, era noua mea stare de spirit. Simţeam cum emanam brusc, mai multe procese de gândire nelimitată, bazate pe o preţuire de sine trainică, chiar reverențială, cu dorinţa de a-mi rămâne fidelă în a-mi rosti adevărul, fără  falsa  problemă a neacceptării celorlalți.

Mihaela BURLACU

Membru al Uniunii Scriitorilor din România