Capitala României se află pe
locul 5 într-un top mondial al oraşelor cu cele mai mari probleme de trafic
rutier. La o călătorie medie de 30 de minute cu maşina prin oraş, Bucureştiul a
înregistrat 103 ore de întârziere într-un an, fiind devansat doar de Instanbul
(110 ore), Mexico City (110 ore), Moscova (109 ore) şi St. Petersburg (104
ore), se arată într-un studiu realizat de TomTom, citat de Statistă.com.
Specialiştii
în psihologia transportului de la Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră PsihoTrafiQ
consideră că ambuteiajele duc implicit la nervozitate şi la creşterea
accidentelor cauzate de reacţiile impulsive. În acelaşi timp, blocajele se
petrec din cauza numărului foarte mare de maşini care circulă în Bucureşti,
raportat la cel al populaţiei, iar soluţia principală pentru descongestionarea
traficului ar fi optarea oamenilor pentru mijloacele alternative de transport.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în anul 2014 erau înmatriculate
924.213 autoturisme, la o populaţie de 1.883.425 de locuitori, adică o maşină
la doi locuitori.
Autoturismul nu e cel mai rapid
mijloc de transport într-un oraş mare
Prof.
univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele PsihoTrafiQ, a declarat: “Infrastructura
este, desigur, o mare problemă care generează aceste ambuteiaje în traficul
bucureştean, însă nu este singură. Nu putem neglija, totuşi, statisticile INS
care spun că există o maşină la 2 locuitori, iar tendinţa populaţiei este de a
folosi, într-o proporţie covârşitoare, numai acest mijloc de transport.
Cognitiile (gândurile, credinţele, convingerile – n.n.) pe care merg
majoritatea bucureştenilor, sunt acelea că pot câştiga timp dacă se deplasează
cu automobilul propriu, dar aceste cognitii sunt eronate, deoarece timpul de
staţionare în trafic este mai mare decât dacă s-ar deplasa cu alte mijloace de
transport. Atunci când facem analiza unui accident, luăm în considerare trei
factori: infrastructura, autovehiculul şi factorul uman.”
La
rândul sau, psihologul principal Ionel Simionca, vicepreşedintele Asociaţiei de
Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” consideră că românii au tendinţa
de a epata, cumpărând şi etalând valoarea maşinii, iar acest lucru este tot
produsul unei contaminări sociale. “În Europa de Vest, oamenii aleg echilibrul,
au înţeles că dacă toată populaţia ar folosi autoturismele ca singură soluţie
de transport rutier, practic marile oraşe ar paraliza. Vesticii au înţeles, se
pare că mai bine decât noi, că autoturismul nu este cel mai rapid mijloc de
transport într-un oraş mare, chiar din contra. În cele mai multe cazuri, mai repede
te deplasezi cu motocicleta sau bicicleta. De asemenea, folosirea metroului
este o soluţie foarte bună pentru a evita aglomeraţia urbană. Datorită faptului
că la noi funcţionează foarte bine mimetismul, alegem să ne deplasăm cu toţii,
încolonaţi, cu autoturismul, într-un oraş cu o infrastructură rutieră precară. Iar
statisticile nu mint: 103 ore pe an înseamnă foarte mult. În acelaşi timp, nu
trebuie să neglijăm deloc faptul că ambuteiajele sporesc nervozitatea şi
agresivitatea şoferilor şi pot reprezenta un factor semnificativ pentru
producerea accidentelor. Totodată, nu trebuie să minimalizăm nici costurile
plătite cu sănătatea, ca urmare a poluării accentuate, mai ales în
intersecţii”, a subliniat psihologul.
Soluţiile specialiştilor pentru
decongestionarea traficului rutier
Pentru
fluidizarea traficului, specialiştii de la PsihoTrafiQ recomandă şoferilor să
respecte regulile de circulaţie, să nu intre în intersecţii supraglomerate, să
evite utilizarea automobilului propriu în zilele şi orele de vârf (în special
la începutul şi sfârşitul săptămânii, dimineaţa între orele 7 şi 9, când
majoritatea populaţiei se deplasează spre locul de muncă şi între 16 şi 18,
atunci când oamenii se întorc de la serviciu) şi să opteze pentru mijloacele
alternative de transport, cum ar fi: autobuzul, microbuzul, metroul, bicicleta,
motocicleta etc.
Campanii de responsabilizare a
participanţilor la trafic
Asociaţia
de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” a derulat, în ultimii ani, mai
multe campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, coordonate de
prof. univ. Mihaela Rus şi psihologul principal Ionel Simionca, în vederea
reducerii acestor comportamente disfuncţionale, care tind să contamineze din ce
în ce mai mulţi şoferi. Printre ele sunt amintite campaniile naţionale
“(Micro)Somnul la volan – un pericol real!” şi “Alcoolul la volan este un
accident”, campanii de responsabilizare socială prezentate şi pe website-ul
Comisiei Europene (Carta Europeană a Siguranţei Rutiere)
Totodată,
asociaţia organizează cursuri de formare adresate psihologilor, menite să
formeze din ce în ce mai mulţi experţi în psihologia transportului, care să
promoveze educaţia rutieră şi atitudinile responsabile în trafic - informează Plus
Communication.
Mai
multe informaţii găsiţi pe www.psihotrafiq.ro
media.log
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Orice comentariu este binevenit, atât timp cât acesta se referă la idei și conținut, fără a fi folosite atacuri la persoană și limbaj licențios.