Iarna începe să mai cedeze


Cum va fi vremea până în luna aprilie

În următoarele trei luni meteorologii anunţă că temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât media climatologică în sudul, estul şi, local, vestul ţării. Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă spre excedent în cea mai mare parte a ţării.

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat o prognoză a vremii pentru intervalul februarie – aprilie 2016, valabilă la nivelul întregii ţări, cu un grad de realizare de aproximativ 60 la sută. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii. Fenomenele extreme, cu o durată scurtă de manifestare, nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs. Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

FEBRUARIE
Valorile termice vor fi mai ridicate decât media climatologica în sudul, estul şi, local, vestul ţării, iar în celelalte regiuni se vor situa, în general, în limite apropiate de normalul perioadei.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor putea fi excedentare în regiunile nord-vestice, vestice şi, parţial, în cele centrale. În restul tarii acestea vor fi apropiate de mediile multianuale.

MARTIE
Temperatura medie lunară a aerului va avea valori peste normalul perioadei în sudul, estul şi, local, vestul ţării, iar în celelalte regiuni se va situa, în general, în limitele mediilor climatologice.

Precipitaţiile lunare se vor situa peste normalul climatologic, în cea mai mare parte a ţării.

APRILIE
Temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a tarii.

Cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale în sud si, local. în est, iar în restul ţării vor avea o tendinţă spre excedent.

media.log


Comentarii