Planificarea unei
călătorii în străinătate presupune, în primul rând, o informare corectă asupra
condiţiilor de intrare şi regimului de şedere din ţara de destinaţie. Fie că
vorbim de condiţiile privind traficul auto, legislaţia vamală, utilizarea
cărţilor de credit sau regimul de călătorie al animalelor de companie,
cetăţenii români trebuie să ţină cont de faptul că există anumite
particularităţi naţionale care trebuie respectate în funcţie de ţara în care se
efectuează deplasarea. În acest sens, este necesar ca fiecare să
conştientizeze riscurile asociate unei călătorii în străinătate şi să îşi asume
în mod individual responsabilitatea pentru reducerea acestora, informeaza
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), pe
site-ul său.
Pentru a preveni
apariţia unor situaţii neplăcute, MAE recomandă cetăţenilor români să se
informeze asupra reglementărilor specifice statului în care urmează să
călătorească. Iar pentru a veni în sprijinul acestora, ministerul, prin
intermediul Direcţiei Relaţii Consulare, monitorizează şi actualizează în
permanenţă informaţiile cuprinse în cadrul propriei pagini web.
Recomandări generale
pentru cei care doresc să călătorească în străinătate
- Procuraţi-vă un ghid de călătorie pentru
destinaţia aleasă.
- Informaţi-vă asupra situaţiei de
securitate din zonă.
- Accesaţi periodic, pe pagina web a ministerului,
rubricile „Sfaturi de călătorie” şi „Vize şi servicii consulare”.
- Consultaţi ghidurile de călătorie puse la
dispoziţie de către Ministerul Afacerilor Externe la rubrica Sfaturi
de călătorie » Ghiduri
de călătorie.
- Verificaţi şi alte informaţii oficiale
furnizate de instituţii ale statului român (Poliţia de Frontieră, etc.) precum
şi cele ale autorităţilor ţării în care doriţi să vă deplasaţi.
- Pentru obţinerea unor informaţii turistice
suplimentare, se recomandă consultarea informaţiilor oficiale furnizate de
autorităţile statului în care doriţi să vă deplasaţi.
Odată ajunşi în ţara
de destinaţie, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se adreseze misiunilor
diplomatice sau consulare ale României şi să îşi anunţe prezenţa în zonă,
comunicând astfel propriile coordonate, pentru a putea fi contactaţi în
situaţii de urgenţă. Coordonatele misiunilor diplomatice şi oficiilor
consulare pot fi găsite la rubrica Misiuni ale României.
Cetăţenii români care
ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, vor suporta pe propria
răspundere consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că
posibilităţile de intervenţie a misiunilor diplomatice în astfel de zone sunt
reduse. Dacă aceştia se confruntă totuşi cu o situaţie deosebită, misiunile diplomatice şi oficiile
consulare ale României le vor acorda, la cerere sau din oficiu, consultanţă de
specialitate şi asistenţă consulară, mai informează ministerul român de externe.
MAE precizează că fiecare cetăţean român trebuie să
fie conştient de faptul că riscuri de securitate sau de altă natură sunt
prezente oriunde în lume şi că trebuie să îşi asigure, în mod individual,
măsurile de protecţie necesare.
Dan NEDELCU
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Orice comentariu este binevenit, atât timp cât acesta se referă la idei și conținut, fără a fi folosite atacuri la persoană și limbaj licențios.