Un altfel de ghid pentru Bucureşti

Dan Anghelescu, director general al touroperatorului La Piovra Turista

În ultimii 15 ani capacitatea de cazare a Bucureştiului aproape s-a triplat, iar numărul turiştilor a crescut de circa 4 ori

Capacitatea de cazare a Bucureştiului aproape s-a triplat în ultimii 15 ani. Dacă în anul 2000 erau 7.422 de locuri de cazare, în prezent sunt 19.784 de locuri de cazare. Au apărut atât hoteluri noi, dintre care o parte sunt operate în management sau sub franciză, de către lanţuri internaţionale, precum şi multe apartamente în regim hotelier, clasificate oficial, şi hosteluri, dedicate în special tinerilor.

La ora actuală, de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă operează 32 de companii aeriene, dintre care 8 sunt low cost. Principalele destinaţii ca număr de zboruri sunt Londra, Viena, Frankfurt, Roma, Istanbul, Amsterdam şi Paris, iar în total sunt operate 66 de destinaţii directe. De asemenea, în Bucureşti sunt prezente 16 branduri hoteliere internaţionale.

Dan Anghelescu, consultant în turism şi iniţiator al proiectului bookingbucharest.ro, a declarat: „În ultimii ani, infrastructura Bucureştiului s-a îmbunătăţit considerabil, iar oraşul a devenit destul de curat şi îngrijit. Turiştii străini sunt atraşi atât de oportunităţile de distracţie, de viaţa non stop a capitalei, precum şi de preţurile foarte accesibile pentru ei. O formă de cazare din ce în ce mai căutată o reprezintă apartamentele în regim hotelier. Amplasate ultracentral şi central, acestea oferă un raport calitate-preţ excelent. Pe de altă parte, în Bucureşti au loc foarte multe evenimente, iar oraşul este recunoscut ca fiind foarte sigur”.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în anul 2014 Bucureştiul a primit 1.510.222 de turişti, care au înregistrat 2497182 de înnoptări. Dintre aceştia, 645.718 au fost români iar 864.504, străini. Cifra turiştilor a crescut de la an la an, în 2013 fiind înregistraţi 1.328.190 de persoane, iar în 2012, 1.245.425 persoane. În anul 2001 Bucureştiul primea doar 471.126 de turişti.

La ora actuală, Bucureştiul are aproape 400 de structuri de cazare clasificate si 11.548 spatii, de la hoteluri de 5 stele până la hosteluri, vile şi reţele de apartamente în regim hotelier. În ceea ce priveşte hotelurile, capitala ţării are 11 unităţi de 5 stele, 77 de 4 stele, 64 de 3 stele, 20 de 2 stele şi 5 unităţi de o stea. Majoritatea lor sunt dedicate oamenilor de afaceri.

În ultimii ani, însă, s-au dezvoltat şi structurile de cazare dedicate tinerilor, Bucureşti având 42 de hosteluri autorizate. În plus, aici mai funcţionează 483 apartamente in regim hotelier, clasificate la 3*, care totalizează peste 1.100 de locuri de cazare.

Potrivit bookingbucharest.ro, structura turiştilor care sosesc în Bucureşti este formată din oameni de afaceri şi participanţi la evenimente (MICE) - 60%, turişti de city break - 20%, din persoane care iau parte la circuite din România şi aleg una – două nopţi de cazare în Bucureşti - 10% şi alte categorii de turişti, precum cei de concerte, care fac vizite la prieteni etc.

„Media de sub două nopţi de cazare per turist este normală în cazul unui oraş mare, unde majoritatea vizitatorilor participă la câte un eveniment sau aleg petrecerea unui week-end (city break)”, susţin consultanţii bookingbucharest.ro.

***
Booking Bucharest este un site de turism complet, al Bucureştiului, care prezintă cele mai avantajoase, ca preţ, oportunităţi de cazare, masă, divertisment, variante de tururi ale capitalei şi ale împrejurimilor. Printre oportunităţile de cazare prezentate se numără şi cea mai avantajoasă formă de cazare - apartamentele în regim hotelier - toate amplasate ultracentral şi central. De asemenea, site-ul oferă specialiştilor informaţii utile, analize şi estimări.

Pe lângă toate obiectivele turistice importante, site-ul prezintă restaurantele şi barurile de calitate, săli de spectacole, teatre, un calendar de evenimente interactiv, precum şi o rubrică de sfaturi de călătorie special dedicată celor care se află pentru prima dată în Bucureşti. El este generat gratuit în format pdf, atât în limba română cât şi în engleză, putând fi oricând tipărit. Faţă de un ghid turistic clasic, avantajul este că Booking Bucharest se modifică uneori zilnic.

Site-ul este realizat de o echipă formată din jurnalişti şi bloggeri de turism, specialişti în marketing turistic, agenţi de turism şi consultanţi cu experienţă în domeniu. Coordonatorii proiectului sunt Dan Anghelescu, director general al touroperatorului La Piovra Turista şi membru în consiliul director al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Traian Bădulescu, consultant în turism.

Dan NEDELCU


Comentarii