A trecut vremea cadourilor pentru Ziua Îndrăgostiţilor

Sursa foto descopera. ro


Mai sunt doar câteva zile până la Sfântul Valentin, un moment în care mulţi români aleg să-şi exprime sentimentele faţă de cei dragi. De multe ori, cadourile pe care le aşteptăm nu coincid cu cele pe care le primim în realitate. Pentru că această sărbătoare a fost preluată din Statele Unite, este interesant să observăm care sunt cele mai aşteptate cadouri de către americani, de Ziua Îndrăgostiţilor. Astfel, potrivit Naţional Retail Federation, citată de Statista.com, o treime dintre respondenţi doreşte întâlniri romantice, un sfert preferă voucherele-cadou, iar pe locurile următoare se află florile (16,4%), ceasurile sau bijuteriile (15,4%) şi dulciurile (11,7%).

Oana Stoianovici, coach şi specialist în dezvoltare personală şi feminitate, crede că a trecut vremea cadourilor tradiţionale, găsite la colţ de stradă. Şi în România, din ce în ce mai multe femei preferă să trăiască experienţe de neuitat alături de parteneri şi devin tot mai dezinteresate de obiecte. “Iată că începem să depăşim, uşor-uşor, efervescenţa epocii axată pe consum. De altfel, studiile arată că, adesea, în ţările cu un nivel economic ridicat, indicii de fericire sunt destul de scăzuţi, iar oamenii au început să înţeleagă că experienţele trăite alături de cei dragi sunt mai preţioase decât obiectele. România a trecut, în 2007-2008, printr-o perioadă în care oamenii au pus accentul pe consum, însă la aproape un deceniu de atunci, valorile societăţii încep să se schimbe”, declară Oana Stoianovici.

Nu aveţi încă o relaţie? Există un răspuns şi pentru această situaţie. Spre exemplu, tot în America, un alt studiu arată că una din cinci femei cumpără cadouri pentru… ele însele. Mai mult, bărbaţii sunt mai înclinaţi să cumpere cadouri pentru soţiile lor (63%), faţă de femei pentru soţii lor (30%), acestea gândindu-se, în egală măsură, la mamele lor (tot 30%)

„Bărbaţii ştiu că atunci când partenerele lor sunt fericite şi calitatea relaţiei lor este mult mai bună. Care este secretul pentru a face o femeie fericită? O sprijini să crească pe plan personal şi să înveţe cum să aibă mai multă grijă de ea însăşi şi să fie fericită independent de tine”, mai spune Oana Stoianovici. (G.G)




Comentarii