S-a înfiinţat “Coaliţia ONG-urilor din Constanţa”


Mai mulţi voluntari reprezentând 21 de organizaţii non-guvernamentale constănţene au semnat,  zilele trecute, protocolul de colaborare al Coaliţiei ONG-urilor Constanţa, desemnând totodată şi o echipa de coordonare.

Ramona Leonida, coordonatorul ales al noii structuri de voluntariat a declarat: “Viziunea Coaliţiei ONGurilor Constanţa constă în sprijinirea dezvoltării durabile a Constanţei. Ne dorim un viitor mai bun pentru generaţiile ce urmează şi să aducem o contribuţie semnificativă prin activitatea de voluntariat. Cum putem realiza acest lucru? Prin stimularea coeziunii sociale din Constanţa. Această coaliţie reprezintă o colaborare între ONG-uri, în primul rând, dar şi cu implicarea sectorului privat şi celui public. Considerăm că asociaţiile, companiile private şi publice, precum şi autorităţile locale ar trebui să conlucreze pentru dezvoltarea tuturor sectoarelor din judeţul Constanţa: social, educaţie, cultură, mediu, sănătate etc. În acest sens, coaliţia îşi propune pentru 2016 să abordeze cinci domenii - mediu, cultură, sport, educaţie şi social - pentru care să propună cel puţin câte un proiect de dezvoltare.”

Potrivit protocolului de colaborare semnat, pe lângă crearea de proiecte comune pe domeniile amintite, Coaliţia ONG-urilor din Constanţa şi-a mai stabilit încă trei obiective, respectiv: monitorizarea activităţii factorilor responsabili cu implementarea planurilor şi programelor de dezvoltare a judeţului Constanţa; dezvoltarea unui plan de voluntariat comun (prin realizarea unui calendar cu activităţile coaliţiei şi ale fiecărui membru al ei); reprezentarea intereselor membrilor coaliţiei

În prima adunare generală a structurii nou infiinţate au fost declarate ca membri fondatori 21 de ONG-uri şi asociaţii din judeţul Constanţa, după cum urmează:
1. Societatea de Explorări Oceanografice şi Protecţie a Mediului Marin "Oceanic-Club"
2. Organizaţia Ecologistă Neguvernamentală Mare Nostrum
3. Asociaţia Save the Dogs and other Animals
4. Asociaţia pentru promovarea educaţiei creativ-ecologice şi abilităţilor inovative CREATIVE+
5. Asociaţia Strategia Dezvoltării României - Regiunea Dobrogea
6. Junior Chamber Internaţional Constanţa (JCI Constanţa)
7. Asociaţia Ecologistă Tomis
8. Asociaţia United Hands România
9. Asociaţia Tomis Antidrog
10. Asociaţia pentru cultură şi educaţie DALI
11. Asociaţia Psihologilor şi Psihopedagogilor PROCIVITAS (APP PROCIVITAS)
12. AIESEC Constanţa
13. Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA)
14. Asociaţia sportivă Sanasport
15. Grup Civic Baricada Verde
16. Centrul pentru Resurse Civice
17. Creative Life Association
18. Asociaţia Culturală Tomis
19. Centrul Local Cercetaşii Marini Constanţa
20. Asociaţia Ecowatch
21. Asociaţia Prorural Dobrogea

Ramona Leonida a mai precizat că, întrucât alte câteva ONG-uri şi-au arătat interesul de a face parte din coaliţie, acestea ar urma să-şi manifeste oficial intenţia, în scris, printr-un e-mail la adresa coalitiaong@gmail.com, pentru a primi informaţiile necesare referitoare la procedura de aderare.

Tot în cadrul Adunării Generale din 24 februarie au avut loc alegeri şi pentru echipa de coordonare a Coaliţiei ONG-urilor Constanţa, rezultând în final următoarea structură de organizare:
1. Coordonator Coaliţia ONGurilor din Constanţa - Ramona Leonida (JCI Constanţa)
2. Secretar General - Daniela Buda (Asociaţia United Hands România)
4. Coordonator Departament SOCIAL - Mihaela Buzilă (Asociaţia United Hands România)
5.  Coordonator Departament MEDIU - Alexandru Muntoiu (Ecowatch)
6. Coordonator Departament CULTURAL - Victor Maxim (Cercetaşii Marini)
7. Coordonator Departament EDUCAŢIE - Cătălina Vasile (Save the dogs and Other Animals) - temporar
8. Coordonator Departament SPORT - Dan Antonaru (Sanasport)
9. Coordonator Departament Dezvoltare locală urbană, durabilă şi integrată - Ionică Bucur (CENTRAS).

Dan NEDELCU


Comentarii