Cursurile Helen Doron oferă oportunități de carieră



Miercuri, 30 martie 2016, începând cu 17.30, Aniella Buşilă, expertul Cambridge ESOL din cadrul departamentului de examinare al Universităţii Cambridge vine la Centrul Internaţional Helen Doron English din Constanţa, pentru a susţine un seminar despre oportunităţile de carieră oferite de certificatul internaţional de competenţă lingvistică şi despre modalităţile în care această diplomă se echivalează cu unele examene din sistemul educaţional românesc.

Totodată, specialistul le va prezenta părinţilor şi elevilor prezenţi informaţii utile despre structura de examinare Cambridge, despre oportunităţile de deschidere profesională a elevilor şi studenţilor în societatea globalizată, fie că vorbim despre studii în străinătate sau despre lansarea activităţii profesionale într-o ţară a cărei limbă oficială este engleza.

Centrele educaţionale Helen Doron English din această reţea naţională sunt recunoscute drept centre oficiale de pregătire a copiilor pentru a participa la toate tipurile de examene Cambridge. Dintre acestea, se numără şi examenul care se echivalează cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice din cadrul examenului de bacalaureat, cu proba pe care elevii de clasa a IV-a o vor susţine pentru a accede într-o clasă de limba engleză intensivă sau cu cea de admitere la liceu. 

“Credem cu tărie că un elev sau student care a obţinut un certificat de competenţă lingvistică Cambridge, diplomă care este recunoscută peste tot în lume, are mai multe uşi deschise pentru a avansa în viitoarea carieră, mai ales că trăim într-o epocă a globalizării, în care relaţiile intercomunitare reprezintă chintesenţa dezvoltării societăţii moderne. Cursurile Helen Doron English sunt concepute să răspundă în totalitate cerinţelor de examinare Cambridge şi includ pregătirea pentru fiecare nivel de examinare. În plus, Helen Doron English este un centru  oficial de pregătire şi de simulare a testărilor în condiţii de examen Cambridge, iar acest lucru oferă elevilor experienţa directă a unui examen de asemenea calibru şi importanţă. Datele recente relevă faptul că în România există o rată ridicată de promovabilitate a examenelor pentru obţinerea certificatelor de cunoaştere a limbii engleze, iar elevii centrului nostru au o rată de promovabilitate aproape de 100%, ceea ce ne bucură foarte mult”, ne spune expertul în educaţia copilului Ştefania Filip, coordonatorul Centrului Educaţional Internaţional Helen Doron English.

Helen Doron English este o instituţie internaţională cu un succes de 30 de ani în predarea limbii engleze pentru copii de la 0 la 18 ani. Peste două milioane de copii din intreaga lume vorbesc astăzi engleza datorită Helen Doron English. Centrul Internaţional Helen Doron English din Constanţa a fost nominalizat la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanţa”, pentru prestigioasa activitate din domeniul educaţiei copilului.

Seminarul mai sus amintit se va încheia cu o sesiune de întrebări şi răspunsuri, iar persoanele interesate să participe la eveniment îşi pot rezerva un loc gratuit, sunând la numărul 0723949393.  (G.G)



Comentarii