S-a anunțat oficial finalizarea proiectului de reabilitare a litoralului românesc al Mării Negre
ROMAIR
Consulting, in
calitate de prestator al serviciilor de asistenta tehnica pentru
managementul si supervizarea lucrarilor, coordonator al proiectului
"Protecția
și reabilitarea părții sudice a litoralului românesc al Mării
Negre”, finanțat prin Programul
Operațional Sectorial Mediu, din Fondul de Coeziune, a
anunțat finalizarea acestuia.
Obiectivul
general al proiectului a constat în realizarea măsurilor de
protecţie şi reabilitare a plajei împotriva riscului de eroziune
accelerată care a afectat zonele Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis
Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord, pe o lungime de peste 7,3 km.
Gheorghe
Boeru, președintele ROMAIR Consulting, a declarat: „Ne
bucurăm că echipa Romair Consulting a contribuit la realizarea unui
prim
și important pas în cadrul acțiunilor de stopare a fenomenului de
eroziune de pe țărmul litoralului românesc al Mării Negre. Prin
implementarea unuia dintre cele mai ambițioase și frumoase proiecte
din România, municipiul
Constanța are acum o suprafață mai mare cu cel puțin 42 ha și
datorită acestor lucrări sunt asigurate cinci zone de plajă - cu o
lungime cumulată de aproximativ 7,3 km și o lățime extinsă
la peste 100 de metri - accesibile tuturor turiștilor începând cu
anul 2016.”
Activitatea
de înnisipare a sectoarelor de plajă s-a desfășurat continuu, zi
și noapte, în perioada august – octombrie 2015, lucrările fiind
finalizate în cursul lunii decembrie 2015.
Valoarea
totală a proiectului este de 170.450.084 euro, inclusiv TVA., iar
finanțarea nerambursabilă din Fondul de Coeziune este de
145.680.660 euro. Investițiile realizate vor fi administrate de
beneficiarul proiectului, respectiv Administrația Națională "Apele
Române", în calitate de instituție cu competente exclusive în
gestionarea zonei costiere a României, și vor fi exploatate prin
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL).
Lucrările
au fost supervizate de o echipa de 57 de ingineri
În
urma finalizării lucrărilor, aproximativ 278.000 de locuitori vor
fi protejați în urma reducerii riscului de inundare a
proprietăților, iar peste 50.000 de turiști se vor putea bucura de
o plajă largă și modernă. De asemenea, proiectul aduce avantaje
majore în domeniul socio-economic pentru peste 122 de operatori
economici (hoteluri, restaurante, magazine, firme de pescuit etc.)
care vor fi protejați împotriva riscului de eroziune costieră.
Proiectul a generat 250 de locuri de muncă temporare și 10
permanente, a precizat Gheorghe
Boeru.
![]() |
| Gheoghe Boeru, președinte ROMAIR Consulting |
Lucrările
de construcții au demarat la 1 august 2013 și s-au derulat pe
durata a 546 de zile, cu perioadele de prelungire. Execuția a
început cu lucrările de demolare și reparație a unor structuri
existente, au continuat cu construcția unor noi diguri de larg, cu
reabilitarea și prelungirea digurilor de protecție a zonei
înnisipate, lucrări executate în perioada februarie 2014 –
octombrie 2015. Toate structurile costiere cu legatură la zona de
plajă sunt accesibile pietonilor încă din vara trecută. Ele au
fost realizate cu piatră de diferite sorturi și prefabricate
acropode, realizate special pentru proiect. La lucrări au participat
57 de ingineri, au fost folosiți 3,5 milioane mc de nisip, 11.000
buc. acropode şi stabilopozi. Întreg sistemul de protecție are
acum 17 diguri submerse și emerse, de larg și de țărm, ce reduc
intensitatea valurilor spre plaje.
La
înnisiparea plajelor s-a folosit o tubulatură submarină care a
asigurat lărgirea plajei, prin pomparea din adâncurile Mării Negre
a unei cantități de aproximativ 3,4 milioane de metri cubi de
nisip.
Calitatea execuției va fi monitorizată cu ajutorul unei drone, pâna la sfârșitul anului
„Zona
Tomis
Centru a avut o specificitate aparte, pentru că s-a plecat de la o
plajă foarte îngustă, de 4-5 metri, şi s-a ajuns pe unele
porţiuni până la aproximativ 200 de metri. Modelarea ne-a ajutat
astfel încât curenţii marini să joace în favoarea digurilor şi
a ţărmului, pentru o mentenanţă pe o durată cât mai mare.
Astăzi sunt locuri de promenadă cu care i-am făcut puţin mai
bucuroşi pe constănţeni şi nu numai“, a mai declarat
reprezentatul firmei de consultanţă.
Acesta
a adăugat că plaja Modern (Constanța) a fost una cu multe
probleme, unde proiectul tehnic a fost aprobat foarte greu din cauza
variaţiilor între modelarea numerică şi fizică. De asemenea, la
Eforie Nord s-au făcut primele teste de aducere a nisipului din mare
către uscat, ajungându-se de la o plajă puternic erodată, de 3-4
metri, la o lăţime de peste 150 de metri.
Lucrările
au fost realizate, în calitate de antreprenori, de asocierile
Porr Bau - Dinamica-Franco Giuseppe, pentru
lotul Mamaia Sud, respectiv Van
Oord - Societatea de Construcții în Transporturi București, pentru
loturile Tomis Nord, Centru și Sud și Eforie Nord
Marieta
Iorga, purtătorul de cuvânt al ABADL, a declarat că, în prezent,
s-a început monitorizarea plajelor noi cu ajutorul unei drone,
achiziţionată de consultantul proiectului, avându-se în vedere că
a trecut un sezon rece și că până la sfârșitul anului proiectul
se află în perioada de notificare, orice deficienţă puntând fi
remediată de către antreprenorii care au asigurat execuția.
Dan
NEDELCU


Comentarii
Trimiteți un comentariu
Orice comentariu este binevenit, atât timp cât acesta se referă la idei și conținut, fără a fi folosite atacuri la persoană și limbaj licențios.