5 semne că ești stăpânit de ego



Ego-ul este instrumentul prin care omul se diferențiază de semenii săi, iar fenomenul este observat de când societatea se bazează pe succes financiar, diferențiere, ierarhie şi clasificări. Acesta ne face să credem că suntem altcineva faţă de cine suntem cu adevărat.

În opinia psihologului Alexandru Pleșea, ego-ul poate fi comparat cu coaja unui ou, iar puiul (omul) aflat în ou va crede că el este, în acelaşi timp, şi puiul şi coaja. În realitate, coaja este ego-ul, iar aceasta ne limitează şi, concomitent, ne protejează. În momentul în care ne concentrăm exclusiv pe atingerea unor obiective doar ca să umplem golul din interiorul nostru, atunci “coaja” (ego-ul) a preluat întreg controlul, iar viaţa noastră se desfăşoară numai între aceste granițe. Pentru dezvoltarea noastră, psihologul afirmă că omul trebuie să elimine coaja şi să trăiască dincolo ea.

Putem depista destul de uşor când ego-ul nostru încearcă să pună stăpânire pe viaţa noastră, iar 5 semne ne pot ajuta să nu cădem în această capcană, ce va atrage după sine sentimente negative și experiențe nedorite.

1.Eşti mereu în aşteptarea a ceva pentru a te simţi împlinit
Regula de bază spune că starea de fericire nu este obţinută prin posedarea de obiecte sau prin atingerea unor obiective, ci este starea pe care o experimentăm atunci când nu avem aşteptări. De câte ori nu aţi văzut oameni cu funcţii înalte extrem de nefericiţi şi neîmpliniţi. De câte ori nu aţi văzut oameni care au câştigat la loto dar au ajuns să fie mai nefericiţi decât erau înainte? Orice job avem sau orice bun avem în posesiune, dacă ajungem să ne concentrăm toată atenția asupra lor, vom ajunge la concluzia că au pus stăpânire pe viaţa noastră. Din păcate, în acest ritm, alergăm către fericiri exterioare și toate nu sunt decât niște obiective de scurtă durată, care nu ne vor aduce împlinirea interioară pe termen lung.

Calitatea vieții unui om se numără din clipele de împlinire emoțională, sufletească și mentală, pe care acesta le caută și le obține. Toate celelalte împliniri care vin din exterior, produc emoții sau sentimente de scurtă durată, neputând fi numite împliniri. Din acest motiv, apetitul ego-ului nostru de a avea mai mult, de cele mai multe ori ne fură prezentul, dacă nu cumva dispare fără să-l fi conștientizat.

2.Te compari întotdeauna cu alţii
Un semn destul de evident că ego-ul a început să pună stăpânire pe viaţa noastră este atunci când începem să ne comparăm constant cu ceilalţi, ca şi cum valoarea noastră ar depinde de cât de bine o ducem în comparaţie cu alte persoane. Începem să devenim geloşi pe succesul altora, ascundem informaţii de alţii şi simţim că viaţa noastră este o competiţie pe viaţă şi pe moarte. Ne simţim mereu ameninţaţi de cei din jur şi ne marcăm teritoriul: la job, în viaţa sentimentală etc. Toate aceste semnalmente sunt doar iluzii pe care ego-ul nostru doreşte să le transforme în realitatea noastră. În acel moment, propriul ego a devenit atât de puternic încât ne împinge inclusiv să tranzacţionăm propria integritate de dragul câştigului.

3. Te simţi superior celorlalţi


Ego-ului nostru îi place să construiască o dualitate atunci când avem dreptate, iar restul oamenilor greşesc. El nu vrea să accepte că mai şi greşim sau nu întotdeauna avem dreptate şi aproape niciodată nu se simte răspunzător pentru evenimentele care se petrec în jurul nostru. Până la un punct, fiecare dintre noi avem acel sentiment de superioritate, deoarece în lumea relativului avem tendinţa să comparăm orice cu orice, însă atunci când acest sentiment este constant şi devine parte indispensabilă a conştiinţei noastre, este clar că avem nevoie de ajutor, deoarece ego-ul nostru a pus stăpânire pe noi.

“Există câteva mici exerciţii care ne ajută să scăpăm de ego-ul nostru exacerbat, iar câteva exemple ar fi: 
- Când avertizezi, sfătuiești, propui cuiva ceva și i se întâmplă, abține-te să spui “Ți-am spus eu”. Nu ajută la nimic. 
- Când cineva îți spune ORICE și tu știi deja despre ce este vorba, abține-te să spui “Știu” sau “Știam”. Nu ajută. Sunt sigur că poți comunica mai constructiv. 
- De multe ori îmi imaginez că alți oameni de pe stradă sunt frații mei - ego-ul scade,
sau 
- Ajut la întâmplare - ego-ul scade”, explică psihoterapeutul.

4.Eşti complet ataşat de povestea ta
Atunci când transpunem orice întâmplare prin propria poveste, generată de gândurile sau de percepţia noastră, ego-ul a prins rădăcini puternice în noi înșine. Non-ataşamentul faţă de istorisirea noastră şi ascultarea altor poveşti, ne duce mult mai uşor şi către alte experienţe care să ne împlinească existenţa. Dacă ȋntreaga ta identitate vine din gânduri, rămâi un prizonier al poveștii personale. Consideri că gândurile tale limitate sunt realitatea și că experiențele din trecut te definesc ca ființă umană. Ei bine, ȋn realitate, gândurile vin și pleacă, iar ele nu reflectă adevarata realitate. Nu există o regulă care să spună că ar trebui să crezi acele gânduri care te limitează.

5.Vorbeşti mult cu EU
În momentul în care începem orice propoziţie cu “eu”, spre exemplu “Eu am făcut”, “Eu am câştigat” etc., este o dovadă clară că ego-ul nostru ne controlează viaţa, iar ceilalţi din jur sunt mai puţin importanţi. 

Gândirea noastră este infestată de egocentrismele pe care le vedem în societate de când începem să creştem. Dezvățarea de ego este, poate, unul dintre cele mai anevoioase și dure drumuri pe care un om le poate avea. Dar rezultatul este incomparabil, fericirea completă și statornică apare și viața începem să o trăim cu adevărat.


Cum să eliminăm ego-ul?
Ego-ul nostru este atașat de personalitatea proprie, ghidată de societate, iar el ne ține captivi. Din cauza lui, oamenii pierd căsnicii, relații, afaceri și bani. În opinia psihologului Alexandru Pleşea, sfaturile cele mai simple pentru eliminarea ego-ului din viaţa noastră, sunt: lasă-i pe alții să comande primii; privește în ceilalți cum sunt în interiorul lor; oferă mai mult și așteaptă mai puțin; oferă prânzul sau o înghețată cuiva, azi, fără să vorbești despre fapta ta; vorbește mai puțin despre tine şi caută să afli nevoile altora, când stai de vorbă cu ei. 

G.G.
Sursa: Plus Communication



Comentarii