Bărbaţii loiali sunt pe cale de dispariţie. Gingis Han a răspândit gena infidelității.


Puterea corupe și în relațiile intime
Cu cât ocupăm funcţii mai importante, cu atât suntem mai predispuşi să ne înşelăm partenerul, se arată într-un studiu publicat în Journal of Sex Research, citat de statista.com. Studiul arată că doar 9% dintre persoanele care ocupă funcţii de execuţie au admis că au călcat strâmb, iar 37% dintre cei care ocupă funcţii de top-management au recunoscut că au înşelat. 

Psihologul Alexandru Pleşea, afirmă că puterea corupe atăt în relaţiile socio-profesionale, cât şi în cele intime. Dar factorul predominant pentru care unele persoane sunt infidele este strâns legat de informaţiile ascunse în gene. Astfel, dacă o persoană este mai predispusă genetic să înşele, o funcţie mai înaltă, care îi dă o putere socială sporită, îi dezinhibă mai repede această nevoie primară.

Gingis Han a răspândit gena infidelității
Potrivit specialistului, infidelitatea poate fi explicată prin teoria darwinistă, dar şi prin viaţa lui Gingis Han. Mergând pe relaţia de expansiune şi înmulţire a speciei în diferite conjuncturi, oamenii transmit mai departe, prin relaţii sexuale, informaţii genetice către moştenitori. În tot acest proces, Gingis Han a proliferat din punct de vedere genetic infidelitatea. “Chiar dacă poate părea hilar, studiile arată că una din 100 de persoane, adică peste 70 de milioane, poartă gena lui Gingis Han, recunoscut nu doar pentru calităţile de războinic, ci şi de mascul alfa pur-sânge. În urma acestor studii, s-a demonstrat că Gingis Han a purtat şi a lăsat necontenit gene in lume, prin violuri şi un număr uriaş de soţii şi amante. Făcând paralela cu teoria lui Darwin, supravieţuirea speciei este condusă de cei puternici. În cazul nostru, chiar dacă o persoană este predispusă la infidelitate din punct de vedere genetic, lipsa de putere îi inhibă această nevoie. În schimb, cu cât va dispune de mai multă putere, cu atât nevoia sa genetică se va dezinhiba”, explică psihologul Alexandru Pleşea. 

Societatea a dezvoltat mediul care poate predispune la infidelitate
Totodată, psihologul afirmă că bărbaţii loiali sunt pe cale de dispariţie deoarece, statistic vorbind, aduc pe lume un număr relativ mic de copii care poartă gena “fidelităţii”. Mai departe, copiii loiali, care au devenit ulterior adulţi loiali, de asemenea vor da naştere unui număr relativ mic de copii purtători ai informaţiilor genetice ce predispun rareori la infidelitate, şi atunci doar cu sprijinul unor factori externi (funcţia socio-profesională înaltă, anturaj etc.). De cealaltă parte, psihologul Pleşea spune că, tot din punct de vedere statistic, urmaşii bărbaţilor infideli au depăşit numeric cu mult persoanele care au fidelitatea înscrisă în gene, iar bărbatul fidel este pe cale de dispariţie. “Gena este un factor foarte important atunci când vine vorba de predispoziţia unei persoane pentru fidelitate, însă societatea a dezvoltat mediul care poate predispune la infidelitate”, crede psihologul. 

Cum ne putem înfrâna infidelitatea?
“Condiţiile sociale actuale au nevoie de o nouă direcţie pentru a înfrâna aceste porniri. Plecând de la părinţi, educatori, mediu social, fiecare în parte are nevoie de o educaţie mai înaltă decât urmarea nesăbuită a instinctelor sexuale. Impulsul se poate opri prin simpla vedere către viitor: “cum va fi după ce îmi realizez instinctul sexual?“. De multe ori, o astfel de intrebare deja satisface curiozitatea şi instinctul dispare, astfel apărând responsabilitatea, asumarea şi auto-educatia, caracteristici care au şanse să regleze, în timp, impulsurile”, consideră psihologul Alexandru Pleşea. 

Infidelitatea sexuală: locul de unde pleacă toate anomaliile
Predispozitia către infidelitate asigură individului poveşti, imagini, fantezii şi minciuni, toate făcând parte dintr-un mediu unde pot apărea disfuncţii mentale sau emoţionale de nedorit. În schimb, crede specialistul, crearea sau adaptarea către un mediu al fidelităţii, asigură perpetuarea în condiţii optime a speciei, un mediu cu funcţii organice, psihice şi emoţionale, normale. “Infidelitatea sexuală este principala sursă de energie a întregii mecanicităţi umane, loc de unde pleacă toate anomaliile”, concluzionează psihologul Alexandru Pleşea. 
---
Alexandru Pleşea, este psihoterapeut, hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. De peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

P.C.

Comentarii