Programul complet al Festivalului Antic Tomis


Festivalul Antic Tomis, ajuns la a cincea ediţie, se desfăşoară începând de astăzi, timp de trei zile, cu participarea „dacilor”, „romanilor” şi „gladiatorilor” de la asociaţiile de reconstituire istorică: Terra Dacica Aeterna (Cluj), Asociaţia Culturală Tomis (Constanţa), Asociaţia Culturală Geto-Dacii din Moldova (Iaşi) şi Geto-Dacii Sudcarpatici (Piteşti). Evenimentul se va desfășura în mai multe locații, respectiv parcul Tăbăcărie și piaţa Ovidiu din orașul Constanța, piaţetele Perla și Cazino din stațiunea Mamaia. 
Festivalul este organizat de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Primăria Municipiului Constanța și are cu un buget aproximativ de 38.000 lei, provenit din taxa de promovare a staţiunii Mamaia şi din sponsorizări. 

Iată și programul complet al festivalului
Vineri, 26 august 
Parcul Tăbăcărie:
9.00 – 12.00: Amenajare tabară antică 
12.00 – 21.00: Ateliere de reconstituire istorică, demonstrații tactice și antrenamente militare cu public
15:00 – 16:00: Teatru de păpuși 
19.00 – 20.00: Demonstrații militare – reconstituire de lupte între daci și romani

Centrul istoric al orașului Constanța: 
17.00 – 17.30: Parada antică, militară și civilă, pe traseul: parcul arheologic (intrarea de pe bd. Ferdinand) – Prefectura Constanța – bd. Tomis – statuia Lupoaica – piața Ovidiu 
17.30 – 18.00: Ceremonia de deschidere – piața Ovidiu 
18.00: Retragere spre tabăra festivalului (parcul Tăbăcărie)

Sâmbătă, 27 august 
Parcul Tăbăcărie:
10.00 – 15.00: Ateliere de reconstituire istorică, demonstrații tactice și antrenamente militare cu public 
15:00 – 16:00: Teatru de păpuși 
17.00 – 21.00: Ateliere de reconstituire istorică, demonstrații tactice și antrenamente militare cu public.

Stațiunea Mamaia:
19.30 – 22.00: Paradă antică pe traseul piaţeta Cazino – piaţeta Perla, urmată de un spectacol la locul de sosire.

Duminică, 28 august 
Parcul Tăbăcărie:
10.00 – 14.00: Ateliere de reconstituire istorica, demonstratii tactice și antrenamente militare cu public 
15:00: Ceremonia de închidere 
17.00 – 21.00: Ateliere de reconstituire istorică și demonstratii tactice.

D.N.

Comentarii