Delta Dunării, Mamaia şi Băile Felix au fost zonele cele mai căutate de turişti în sezonul 2016, cu un grad de ocupare de aproape 100% pentru mai multe săptămâni şi pentru un număr de cel puţin trei zile de vacanţă, se arată într-un comunicat de presă transmis de Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT). Per total, vânzările pentru destinaţiile româneşti prin agenţiile de turism au fost mai mari, în medie, cu 15% faţă de vara trecută, datorită investiţiilor realizate în ultimii ani în structurile de cazare, în zone de divertisment şi relaxare, dar şi conjuncturii internaţionale - care a determinat un număr mai mare de români să îşi petreacă vacanţa în ţara lor, precizează sursa citată.
Delta Dunării, revelația sezonului
Delta Dunării a înregistrat vara aceasta o creştere de 20% a vânzărilor, faţă de 2015, fiind revelaţia sezonului în preferinţele turiştilor, care au petrecut, în medie, trei zile de vacanță aici. Urmează staţiunile balneare, +18%, litoralul +12%, în timp ce vânzările pentru staţiunile montane s-au situat la acelaşi nivel ca anul trecut, conform patronatului ANAT.
Într-un clasament al staţiunilor de pe litoral, întocmit în funcție de vânzările turoperatorilor, Mamaia se află pe primul loc - datorită evenimentelor organizate pentru promovarea stațiunii, care au atras toate categoriile de turiști. Ea este urmată de stațiunile Venus - care concentrează cele mai multe hoteluri renovate în ultimii doi ani, Jupiter și Eforie Nord.
Prețul mediu pentru o vacanță la mare a crescut cu 13%
Turiştii au petrecut, în medie, câte cinci zile pe litoral, o mare parte dintre ei preferând pachetele all inclusive, oferite de un număr de 23 de hoteluri. Preţul mediu pentru o vacanţă a fost de 637 de lei/persoană, faţă de 563 de lei/persoană, în 2015. Cele mai pline luni pe litoral au fost iulie şi august, conducerea ANAT şi turoperatorii de intern căutând acum soluţii pentru atragerea turiştilor pe litoral şi în lunile mai, iunie şi septembrie, începând din 2017.
Alin Burcea, președintele ANAT, a declarat: ”Programul <Prima piscină>, pe care asociația noastră îl va propune viitorului guvern, soluție testată pe litoralul bulgăresc, ar putea prelungi sezonul estival. Turiștii sunt atrași de hotelurile care au piscină și le oferă relaxare și divertisment atunci când vremea nu este potrivită pentru stat la soare și baie în mare.”
În staţiunile balneare prețul mediu a crescut cu 23%
În staţiunile balneare, unde în ultimii cinci ani au fost renovate 34 de hoteluri și nou construite două, turiștii sunt din ce în ce mai atrași de programele diversificate oferite de hotelieri. Pachetul mediu a fost vara aceasta de 821 de lei/persoană, față de 667 de lei/persoană, vara trecută, la un sejur mediu de șapte zile. Cele mai vândute cinci stațiuni balneare, de către turoperatori, au fost Băile Felix, Călimănești – Căciulata, Băile Herculane, Sovata și Covasna, se mai menționează în comunicatul amintit.
Adrian Voican, prim-vicepreședintele ANAT, a declarat: ”Turismul balnear se deplasează din zona de tratament medical către cea de prevenţie şi relaxare. Dar nu numai pentru pacientul propriu zis, ci şi pentru familia acestuia, care caută o experienţă de leisure în aceste staţiuni și care a început să fie oferită din ce în ce mai mult de hotelieri.”
Dan NEDELCU
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Orice comentariu este binevenit, atât timp cât acesta se referă la idei și conținut, fără a fi folosite atacuri la persoană și limbaj licențios.