Experienţa inițiatică a unei românce care a parcurs drumul El Camino

El Camino este un drum iniţiatic, de aproximativ 800 km, care porneşte din Franţa (St. Jean Pied de Port), traversând Munţii Pirinei, şi se termină la mormântul Apostolului Iacob din Santiago de Compostela (Spania). Este al treilea mare pelerinaj creștin, după cele spre Ierusalim şi Roma. Traseul este străbătut anual de zeci de mii de pelerini fiind cunoscut ca un punct energetic al planetei şi aliniat Căii Lactee.

Unul dintre românii care au parcurs deja El Camino este profesorul de yoga Dana Țupa. Aceasta afirmă că fiecare om ar trebui să parcurgă acest drum iniţiatic, cel puţin o data în viaţă, pentru că astfel va putea primi răspunsuri la unele dintre cele mai profunde întrebări despre viaţă şi despre cine suntem cu adevărat.

„M-am abandonat călătoriei şi... am început să experimentez”

Dana Ţupa își aminteşte că atunci când s-a decis să parcurgă El Camino, s-a trezit brusc într-o noapte şi a simţit o chemare puternică că trebuia să facă acest lucru. Vocea interioară a fost atât de intensă, încât a doua zi a început imediat pregătirile pentru această călătorie iniţiatică. Ea relatează: “Experienţa m-a învăţat că, dacă plec de acasă, trebuie să încui uşa şi să îmi planific încotro merg, ce rute aleg, ce îmi doresc să obţin de la acea călătorie. În cazul El Camino toate principiile mele de viaţă s-au întors pe dos. Ştiam că trebuie s-o fac, deoarece o revelaţie urma să apară în viaţa mea, iar scopul era clar: acela de a petrece, ca în fiecare an, timp cu mine însămi, în care să mă descopăr, să învăţ lucruri noi şi, de ce nu, să lărgesc cercul meu de confort. Asta cu atât mai mult cu cât cei apropiaţi încercau să mă oprească, protectori, pentru efortul pe care urma să îl fac. Ştiam clar că niciun fir de iarbă nu se mişcă fără Voia Divină, aşa că m-am abandonat călătoriei şi... am început să experimentez. Spre deosebire de alte exerciţii de viaţă în care avem tendinţa să ne răzgândim, în acest caz eram de neclintit: trebuia neapărat să parcurg acest drum!”

De ce trebuie să facem această călătorie cel puţin o data în viaţă?

Se spune că atunci când parcurgi El Camino, nu vei simţi singurătatea, deoarece este încărcat cu energia pelerinilor, de multe sute de ani, și pentru că în fiecare moment al călătoriei vei simţi prezenţe trecute şi viitoare. “Este unul dintre foarte puţinele puncte energetice de pe planetă, altul fiind Triunghiul Bermudelor şi, da, într-adevăr, este străbătut de urme ale trecutului şi viitorului. Practic, exact cum am auzit în multe legende şi am văzut în mai multe filme SF, precum experienţele din interiorul Triunghiului Bermudelor, există momente pe care mintea noastră subconştientă le percepe ca o unire între trecut, prezent şi viitor”, susține profesorul de yoga.

Dana Țupa spune că, din punctul său de vedere, acest traseu poate fi împărţit în trei mari etape: fizică, a minţii şi a sufletului. 

Etapa fizică. Se întinde, de regulă, de la St. Jean Pied de Port (Franţa) până la mesetas (câmpii largi, de zeci de kilometri). Este faza în care pelerinul se confruntă cu propriile limite fizice - dureri musculare şi de articulaţii - şi îşi aduce aminte de anumite părţi ale corpului său despre care uitase că există. “A fost partea în care am învăţat cum să-mi ascult corpul în mişcare, să îl înţeleg şi mai ales să folosesc şi să dozez cu inteligenţă resursele proprii. O consider etapa pregătitoare, temelia sau baza întregii călătorii”, poveşteste Dana Ţupa. 

Etapa minţii. Se întinde pe toată meseta (zona de câmpie), iar pelerinul se confruntă, aproape într-un mod brutal, cu limitările sociale asupra minţii “maimuţă”, care se agaţă cu disperare de noi subiecte, imagini sau sunete. “Totul este atât de plictisitor în aceste meseta, încât aveam ca alternative, fie să găsesc o companie și să continui sporovăiala minții și a limbii, fie să ascult muzică de meditație, fie să rămân în tăcere, observând jocul minții şi căutând liniștea. Am ales ultima variantă, astfel că fiecare pas îl făceam atentă la respirația, care-și urma cursul etern, neuitând să mă abandonez, pe cât posibil clipă de clipă, Universului, infinitului. Pe măsură ce lăsam gândurile să vină și să plece, fără a le da curs, mintea intra într-o stare de liniște și simțieam mai intens ceea ce se petrecea în jurul meu. Era aidoma unei stări hipnotice, în care mintea cuprindea mai mult şi mai mult decât era obișnuită, într-o claritate de cristal. Nu credeam vreodată că voi putea spune că plictisitoarele mesetas sunt de fapt atât de frumoase. Aici am înțeles, încă o data, că oamenii se plictisesc de fapt cu ei înșiși, acesta fiind poate unul dintre motivele pentru care caută companie. Odată ce reușești să liniștești mintea, poți crea, proiecta sau vizualiza cu succes, tot ceea ce dorești să obții. Poți simți pe deplin o pace și o liniște dătătoare de energie și de viață”, mărturisește călătorul. 

Etapa sufletului. Este faza în care liniștea minții se transformă în pacea sufletului. Dana Ţupa relatează: “O stare de sfințenie și de sacru se resimțea, în tot ceea ce mă înconjura, de respect pentru atâta măreție câtă revărsa natura peste acele locuri. Mă regăseam mică și plină de uimire în tot ceea ce mă înconjura, eram aidoma unui copil care se uită cu o curiozitate nesfârșită la VIAȚA ce palpita în jurul meu, parcă altfel decât o văzusem până atunci. Cu cât rămâneam mai mult în pace și în liniște, cu atât reușeam să mă adâncesc în mine și să simt mai multă recunoștință pentru ceea ce fremăta cu ardoare în adâncul tainic al inimii, părticică unică pe care fiecare o purtăm cu noi. Constatam cu uimire cum pașii mei se încetineau din ce în ce mai mult, simțind nevoia unui ritm aparte de al ceilorlalți, în care să mă bucur de fiecare metru de drum, să respir lumina Soarelui și să mă odihnesc în brațele naturii. De multe ori parcă că nu mai știam unde sunt pe acel drum și nu mai aveam noțiunea timpului, deși ceasul era pe mâna mea. În această fază am simţit cum însuşi El Camino mi-a dăruit un tovarăş de… drum devotat, ce m-a însoțit cu înțelegere deplină, oferindu-mi un ajutor tăcut, dăruindu-mi liniștea, spaţiul și confortul necesar meditației, introspecției. Eram recunoscătoare Universului pentru acest dar, întrucât nu mai aveam grija drumului și nici nu mai trebuia să fiu atentă la semnele îndrumătoare către destinație.” 

---

Profesorul Dana Țupa, fondatorul Purna Yoga Academy – prima şcoală din România acreditată de Yoga Alliance International USA.

P.C.