Cea mai elaborată formă de captivitate în care intrăm singuri


Atunci când ne naștem suntem liberi: liberi să trăim, să iubim, să facem alegeri, să ne bucurăm de viață. Apoi creștem și începem să învățăm că “trebuie” să mulțumim pe cineva, să corespundem, să ne încadrăm, să ne conformăm pentru a fi acceptati, iubiți, bucuroși de viață. Pentru că tot ceea ce ne dorim este afecțiune și siguranță, suntem dispuşi să renunţăm la noi înşine, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient, şi să devenim ceea ce vor alţii, doar pentru a dispune de cele două resurse.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, o accentuare a controlului asupra vieţii noastre, aspect care coincide cu renunţarea la sinele nostru, nu ne poate aduce decât suferinţă. “Credem că afecţiunea şi siguranţa sunt resurse exterioare, dar ele fac parte din cel mai ascuns şi intim loc ale fiinţei noastre. Paradoxal, crezând că dacă renunţăm la controlul asupra sinelui nostru, doar pentru a deveni ceea ce doresc alţii să devenim, vom renunţa şi la afecţiune şi siguranţă. Greşit! De ce? Pentru că aceste două resurse fac parte din sinele nostru încă de când suntem în pântecul mamei. Aşa-zisa libertate de care credem că ne vom bucura dacă ne mulăm personalitatea conform dorinţelor celorlalţi este, în fapt, cea mai elaborată formă de captivitate în care avem nenorocul de a intra”, spune psihologul.

Ne construim singuri propriile capcane
Specialistul afirmă că putem analiza ca exemplu, deja utilizat ca studiu de reacție psiho-emoțională de către mulți psihologi și traineri, un obicei întâlnit în junglele din Africa: “Pentru a captura maimuţele rapid şi în siguranţă, cu scopul de a fi duse la grădinile zoologice, oamenii folosesc nişte vase lungi, cu gâtul îngust şi destul de grele, în care pun o mână de nuci sau fructe. Vasul este lăsat pe jos, iar maimuța atrasă de mirosul fructelor și al nucilor vine la el, bagă mâna în vas, apucă hrana și strânge mâna pe ea. Maimuța are de ales, să dea drumul mâinii de pe fructe și să fie liberă sau să insiste să ia ce este în vas. Și alege să vrea fructele cu orice preț! Vasul respectiv are deschiderea suficientă pentru a strecura mâna, dar prea mică pentru pumn. În plus, recipientul este greu și nu poate fi transportat departe, astfel încât maimuța este prinsă. Acelaşi comportament a fost descoperit şi la oameni, care ţin atât de mult la unele credinţe sau obişnuinţe dăunătoare, încât sunt dispuşi să renunţe la libertate şi fericire în detrimentul controlului. Diferenţa dintre oameni şi maimuţe este că nouă nu ne pune nimeni o capcană reală, ci alegem să ne construim singuri propriile capcane interioare prin modul nostru de gândire. Cum? Prin repetarea până la obsesie a următoarelor clişee: ”nu pot face lucrul ăsta pentru că ...” , ”nu schimb acest aspect pentru că ...”, ” nu accept alte păreri pentru că ...” etc. Alegem de fapt să rămânem cu ”pumnul strâns” pe ”fructele” din capcana minții noastre, în timp ce ”jungla” este plină de resurse și ne putem bucura de viață în libertate”, explică Laura Maria Cojocaru.

3 motive importante pentru care rămânem în “captivitate”
În opinia psihologului, nevoia de control apare din cauza a trei motive principale:

1. Din frică. Oamenii experimentează totul felul de temeri în decursul vieţii, printre cele mai frecvente numărându-se: frica de a pierde, cea de a nu corespunde, de a nu se considera suficient de buni, capabili, inteligenți, frumoși, frica de a pierde simpatia, afecţiunea, siguranţa sau teama de suferinţă. Frica este un proces natural, care izvorăşte din instinctul nostru de supravieţuire, deci are rolul de a ne proteja, însă dacă acest instinct este activat constant, chiar şi atunci când nu există un pericol real, el poate deveni dăunător pentru noi.

2. Din nevoia de a înţelege lucrurile. Câteodată suntem atât de obsedaţi de a înţelege orice se întâmplă în jurul nostru, încât ne pierdem timpul şi energiile în direcţii mult prea solicitante pentru noi. Raţionalizăm atât de mult detalii nesemnificative, încât renunţăm practic la controlul asupra sinelui. Există lucruri care se raţionalizează şi lucruri care se simt, iar noi avem tendinţa de a face confuzii majore între a simţi pur şi simplu şi a raţionaliza un anumit sentiment.

3. Dintr-un model parental defectuos. Dacă am avut în familie un părinte cu o tendinţă exagerată de control, atunci o vom dezvolta şi noi și o vom transmite mai departe copiilor noştri. Acest cerc vicios poate fi întrerupt cu ajutorul unui psiholog sau al unui specialist în programare neuro-lingvistică, de exemplu, prin aplicarea unei serii de tehnici terapeutice menite schimbării, detașării de această tendință.

Laura Maria Cojocaru
“Avem senzația iluzorie că, dacă ținem sub control modul în care arătam, ne prezentăm sau jucăm niște roluri față de ceilalți, vom putea păstra totul intact în viețiile noastre. Din contră! Cu cât ne agățam mai mult de aceste aspecte, cu atât devenim captivi siguri în capcana propriilor raționamente sau a friciilor noastre. Pe de altă parte, cu cât renunțăm la a controla aspectele vieții noastre, cu atât ne rămâne mai mult timp, mai multă energie și mai multă atenție pentru a ne bucura pur și simplu de viață. Deci, tocmai atunci când renunțăm la control, putem trăi un control real și benefic asupra vieții noastre”, susține psihologul.

---
Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Asociației ”Generația iubire”, este psihoterapeut şi trainer în programare neouro-lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 6 formări profesionale diferite. De peste 7 ani organizează cursuri şi traininguri cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze, la potențial maxim, propriile lor resurse interioare.

P.C.

Comentarii