Cum să combatem stresul prin muzică, respirație, mișcare sau yoga

Cum să combatem stresul prin muzică, respirație, mișcare sau yoga


Managementul stresului, ca ştiinţă, porneşte de la identificarea unor presiuni exterioare la care omul este supus într-un mod sistematic. Orice persoană poate să reducă la minim reacţia negativă a corpului la factorii externi, prin aplicarea unor tehnici specifice.

În opinia specialiştilor, expunerea prelungită la stres cauzează nenumărate inconveniente, cum ar fi: probleme de concentrare, nerăbdare, dureri de cap, infertilitate, ulcer, hiper sau hipotensiune, insomnie, slăbire sau îngrăşare rapidă, răceli repetate, dureri musculare, căderea parului, dureri în piept, nervozitate, concentraţie mare de colesterol în sânge, oboseală cronică etc. Stresul face să crească producţia de cortizol, secătuind glandele suprarenale și vitalitatea, scăzând astfel imunitatea. Există o sumedenie de tehnici şi metode specifice de combatere a stresului, toate având un principiu comun: echilibrarea emoţională şi energetică, susține profesorul de yoga Dana Ţupa 

“Mulţi confundă emoţiile cu energia, dar la un nivel profund acestea reprezintă elemente complementare. Emotion, care în limba engleză înseamnă “emoţie”, derivă din E-Motion, care poate fi tradus prin energie în mişcare. Aşadar, câmpul nostru energetic, cel care ne menţine în viaţă, atunci când este perturbat de factori externi puternici este pus în mişcare, de multe ori într-un ritm haotic, şi generează emoţii greu de stăpânit, care ne provoacă rău. Putem compara acel câmp de energie cu suprafaţa apei: când apar curenţi externi, apa începe să devină agitată iar energiile ei sunt puse în mişcare – le fel cum vântul produce valurile. De aceea, când suntem puternic emoţionaţi, avem dureri de cap, ne este foarte greu să dormim, nu ne putem concentra, avem un ritm cardiac accelerat, suntem nervoşi şi mereu agitaţi”, explică Dana Țupa.

Cum putem să ne reechilibrăm câmpul energetic al corpului 
1. Meditaţie pe o muzică relaxantă. Muzica trebuie neapărat să fie armonioasă, astfel încât să inducă creierului undele Alfa specifice relaxării, care generează o stare de reverie şi de relaxare profundă, inducând chiar şi somnul. „De regulă, recomand muzica acompaniată cu sunetele din natură, precum ciripitul păsărilor, picături de ploaie, valurile mării, cascade etc., combinate sau nu cu sunete de vioară, harpă, pian sau electronice”, spune profesorul Dana Ţupa. 

2. Meditaţie bazată pe respiraţie. Tehnica de respiraţie se desfăşoară, în general, într-un interval de min. 5-10 minute. Putem practica această tehnică aşezaţi fie pe un scaun - acasă sau chiar la birou - fie întinşi pe pat, urmărind felul în care inspirăm şi expirăm. În momentul în care simţim o stare de nervozitate, de iritare sau avem de luat o decizie importantă, este bine să luăm o pauză şi să facem o simplă meditaţie centrată pe felul în care respirăm, eliminând pe cât posibil toate gândurile. 

3. Mişcare fizică intensă: alergat, fitness, aerobic etc. Efortul fizic intens produce endorfine, adică acei hormoni care ne dau starea de fericire. „Recomand tuturor să practice mişcarea în fiecare zi timp de 30 de minute, ori dimineaţa devreme - atunci când tonusul muscular este ridicat, ori seara - atunci când am acumulat tensiunile din timpul zilei”, afirmă Dana Ţupa. 

4. Practici yoga: poziții corporale, tehnici de respiraţie sau meditaţii diverse. “Toate aceste practici yoga produc, la rândul lor, endorfine, serotonină și dopamină, care conduc la o stare interioară de bine, de calm şi de fericire. La fel ca în cazul exerciţiilor fizice intense, şi yoga se recomandă dimineaţa devreme sau seara, din aceleaşi considerente, concluzionează profesorul Dana Țupa.

---
Dana Țupa și Dalai Lama
Dana Țupa este primul Expert Yoga Teacher din România acreditat de Yoga Alliance International USA cu cea mai înaltă calificare, E-RYT500. Ea este şi fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală (acreditată la acelaşi for) care a format primii instructori de yoga, din România, acreditaţi internaţional. Dana Țupa a susţinut cursuri specializate şi seminarii în Romania şi în Thailanda, cel mai de succes dintre ele, fiind considerat Yoga Scopului - un mix de tehnici yoga foarte puternice, NLP, meditaţie şi vizualizare. 

P.C.

COMENTARII

BLOGGER
Nume

calatorii,97,economic,127,it,85,miscellanea,209,psiho-spiritualitate,138,
ltr
item
Informatii Medialog: Cum să combatem stresul prin muzică, respirație, mișcare sau yoga
Cum să combatem stresul prin muzică, respirație, mișcare sau yoga
Cum să combatem stresul prin muzică, respirație, mișcare sau yoga
https://3.bp.blogspot.com/-NNWeYeVPs5c/WPzKW_D_htI/AAAAAAAAA-Y/tkcnnNRs89QnGOq7YOZDcWeruuOZzihYACLcB/s320/2.jpg
https://3.bp.blogspot.com/-NNWeYeVPs5c/WPzKW_D_htI/AAAAAAAAA-Y/tkcnnNRs89QnGOq7YOZDcWeruuOZzihYACLcB/s72-c/2.jpg
Informatii Medialog
https://infomedialog.blogspot.com/2017/04/cum-sa-combatem-stresul-prin-muzica.html
https://infomedialog.blogspot.com/
https://infomedialog.blogspot.com/
https://infomedialog.blogspot.com/2017/04/cum-sa-combatem-stresul-prin-muzica.html
true
3665870054236552312
UTF-8
Toate Articolele Nu am găsit niciun articol VEZI TOT Citește Tot Răspunde Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Înapoi Acasă Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share. STEP 2: Click the link you shared to unlock Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy