Neversea Constanța - cel mai mare festival de pe litoralul românesc


Directorul General UNTOLD, Bogdan Buta și primarul muncipiului Constanța, Decebal Făgădău au semnat astăzi protocolul oficial de colaborare, care vizează organizarea celui mai mare eveniment muzical de pe litoralul românesc. Bugetul manifestării va fi asigurat exclusiv din sponsorizări, abonamente și bilete de intrare.

Festivalul Neversea este cea de-a doua poveste magică a creatorilor UNTOLD, care va avea loc în perioada 7-9 iulie 2017. Timp de 3 zile și 3 nopți, peste 100 de artiști internaționali, printre care nume ce au făcut senzație la UNTOLD, dar și artiști care vor veni pentru prima dată în România, vor fi prezenți pe cele 7 scene ce urmează să fie amenajate pe țărmul constănțean al Mării Negre, pe plaja Faleză Nord, una dintre cele mai noi și mai mari de pe litoralul românesc, cu o suprafață de peste 200.000 mp. Aici peste 150.000 participanți sunt așteptați să redescopere diversitatea și interacțiunea prin muzică, magia naturală a Mării Negre, personaje fantastice marine și, bineînțeles, răsăritul de soare la mal de mare.


Potrivit organizatorilor, legenda Neversea spune că, undeva în apele Mării Negre, există o insulă misterioasă, unde timpul stă în loc. Generații de temerari au încercat să o găsească, dar fără sorți de izbândă. O profeție milenară spune că cei care vor naviga cu o arcă fermecată spre plajele insulei vor putea trăi o tinerețe fără bătrânețe. Din reflexia lunii pline, în apa liniștită a mării, s-a ridicat o ființă milenară - Yana, protectoarea mărilor. Se spune despre ea că ar fi fost prima care a trecut prin portalul către Neversea și că este singura care îi poate călăuzi pe oameni către deschiderea portalului, spre locul unde nisipul din clepsidra timpului nu-și pune amprenta asupra vieții.

Povestea festivalului a fost ilustrata in nisip, de Ana Munteanu, ajunsă în finala "Romanii au Talent", ediția din 2013. Artistul a acceptat imediat provocarea organizatorilor festivalului Neversea. "Fiecărui om îi place să creada că în lume există un loc misterios în care nu sunt probleme cotidiene, un loc unde sufletul celebrează viața. Adevărul este că acest loc îl creăm noi. Festivalul Neversea va fi o sărbătoare a sufletului, creat de o echipă nemaipomenită. Am rămas inspirată de conceptul acestui eveniment și mi-a plăcut ideea de a combina arta desenului cu nisip în acest context. Împreună am creat o poveste care face primii pași spre câteva zile de fericire sufletească." spune pictorul  și desenatorul în nisip Ana Munteanu.


Primele abonamente la super ofertă: 200 lei plus taxe!
Prețul final al unui abonament la festivalul Neversea va fi de 420 lei plus taxe, iar cei care se înregistrează pe www.neversea.com vor avea șansa să cumpere unul dintre primele 5.000 de abonamente la prețul promoțional de 200 de lei plus taxe. Abonamentele VIP vor fi disponibile începând de la 600 de lei plus taxe. Prima rundă de abonamente va fi disponibilă începând de miercuri, 12 aprilie, de la ora 18.00, doar celor care s-au înregistrat pe www.neversea.com.

D.N.

Comentarii