Podul de la Agigea va fi din nou închis până în 25 mai


Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR), la propunerea antreprenorului, are în vedere restricționarea totală a traficului auto pe podul de la Agigea, în perioada 8 - 25 mai 2017. 

Închiderea totală a traficului pe pod este necesară în această perioadă pentru tensionarea finală a cablurilor (înlocuite în perioada septembrie - decembrie 2016), demontarea ancorajului provizoriu de pe pilonul central și montarea elementelor rosturilor de dilatație ale podului. La ora actuală, hidroizolația podului a fost finalizată, iar din punct de vedere tehnic toate cele patru benzi de circulație vor fi funcționale începând din data de 5 mai 2017.

Ultimele intervenții înainte de sezonul estival
Potrivit unui comunicat al DRDP Constanţa, demontarea ancorajului (inel cu o greutate de aproximativ 90 de tone), presupune măsuri speciale. Operațiunea urmează să fie efectuată cu ajutorul a două macarale, cu o capacitate de 400 tone fiecare, utilaje care nu pot acționa în condiții de vânt puternic. În vederea evitării unor accidente care ar putea pune în pericol participanții la trafic, podul de la Agigea trebuie închis în totalitate, pe perioada efectuării acestor manevre. „Pentru tensionarea finală a cablurilor sunt necesare operațiuni de nivelment al podului (stabilirea poziției inițiale a tablierului podului) și teste pentru măsurarea forțelor din fiecare cablu. Aceste teste se pot face numai după eliberarea oricărei sarcini de pe pod, ceea ce înseamnă, implicit, oprirea traficului”, se mai arată în comunicatul menționat.

Ruta ocolitoare 
În perioada în care podul de la Agigea va fi închis, canalul Dunăre - Marea Neagră va putea fi traversat pe noul pod (Apolodor), aflat la o distanță suplimentară de doar 2,8 km. Pentru evitarea blocajelor în trafic, ruta alternativă propusă este următoarea: 

nodul rutier A4 (intersecţie cu DN 39, Agigea) - A4 (intrare port Constanţa Sud ) - podul nou peste canalul Dunăre - Marea Neagră - bretea acces la DN 39A - DN 39A - DN 39 (Eforie Nord - Agigea).

După redeschiderea podului, toate cele patru benzi vor putea fi utilizate fără restricții de circulație, pe întreaga durată a sezonului estival.

”În cazul în care vremea va fi favorabilă (fără vânt puternic) și va permite finalizarea lucrărilor într-un termen mai scurt, podul de la Agigea va putea fi redeschis mai devreme, iar CNAIR va aduce imediat la cunostința publicului noua situație”, pecizează comunicatul citat.   

D.N.

Comentarii