20 mai: Super show de balet la Constanța

20 mai: Super show de balet la Constanța


• Spectacolul-serată, o nouă tendință în lumea spectacolelor • Balerini români, japonezi și spanioli vor dansa, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, cele mai faimoase pasaje din repertoriul internaţional • Doi balerini spanioli vor dansa pe muzica Mariei Tănase.

Duminică, 20 mai, începând cu orele 19.30, cei mai buni balerini din România vor dansa, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, pe faimoase pasaje din repertoriul internaţional. Evenimentul, intitulat “Seară de balet”, este un spectacol susţinut de 12 prim solişti şi solişti ai Operei Naţionale Bucureşti, atât români cât şi din Japonia și Spania, în faţa a peste 700 de spectatori. Spectacolul va avea o pauză între părţi şi va dura o oră şi jumătate.

Realizatorii acestui eveniment sunt doi tineri care de abia au împlinit 20 de ani: Francesca Baciu şi Ross Freddie Ray. Ei au fondat compania „Ross Freddie Ray Productions“, în ideea de a aduce investiţii în balet. În România este o problemă de finanţare, de percepţie şi de investiţie în acest domeniu, iar fondatorii companiei speră ca prin exemplul lor să dezvolte din balet o modalitate viabilă de entertainment.

Primul proiect al noii companii este spectacolul “Seară de balet”. Coordonatorul artistic al spectacolului, Bogdan Cănilă, a realizat un program în care sunt aduse în scenă cele mai cunoscute şi frumoase fragmente din repertoriul internaţional.  

”Spre deosebire de un spectacol de balet obișnuit, această gală se adresează publicului larg, care nu trebuie să fie familiarizat cu baletul pentru a se bucura de momentele artistice. Este un spectacol foarte energic, compus din fragmente din repertoriul internațional. Am extras și am pus pe scenă ce e mai bun. Publicul va fi ținut în suspans de o multitudine de tipuri de dans – clasic, contemporan, neoclasic – unde balerinii vor depăși limitele corpului omenesc. Pe lângă graţia bine cunoscută a baletului, spectatorii vor vedea și o latură atletică, spectaculoasă, poate chiar şi puţin sexy! ”, a declarat Ross Freddie Ray, managing partner și fondator al “Ross Freddie Ray Productions”.

Pe lângă titluri renumite, precum Carmen, Lacul lebedelor, Romeo și Julieta sau Giselle, organizatorii vor prezenta și două premiere pentru piața românească. Prima, ”Pas de polca”, va reprezenta un moment de un dinamism debordant combinat cu eleganța și rafinamentul stilului englezesc de dans. Coregrafia îi aparține lui Ross Freddie Ray. A doua premieră este ”Lebăda” inspirată din coregrafia făcută de Mihail Fokin pentru legendara balerină Anna Pavlova dar transpusă într-o viziune contemporană și realistă, care va fi dansată de către Andra Ionete, prim solistă a Operei Naționale București.

Un alt moment inedit va fi prezentat pe muzica Mariei Tănase, unde doi balerini spanioli vor dansa în cel mai pur stil românesc.

Imagini de la repetiții

În program
“Carmen”- coregrafie: Alberto Alonso, muzica: Georges Bizet
“Satanella”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Cesare Pugni
“Pas de Polka”- coregrafie: Ross Freddie Ray, muzica: Bedrich Smetana
“Absent Knights”- coregrafie: Nastazia Philippou, muzica: Maria Tanase
“Le Corsaire”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Adolphe Adam
“Giselle”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Adolphe Adam
“Les Bourgeois” – coregrafie: Ben Van Cauwenburgh, muzica: Jacques Brel
“Romeo si Julieta” -coregrafie: Renato Zanella, muzica: Serghei Prokofiev
“Pizzicato Polka”- coregrafie: Renato Zanella, muzica: Johann Strauss
“MoarteaLebedei” – coregrafie: Ross Freddie Ray, muzica: Camille Saint-Saens
“Flăcările Parisului”- coregrafie: VasilyVainonen, muzica: Boris Asafiev
“Lacul Lebedelor”- coregrafie: Gheorghe Iancu, muzica: Pyotr Ilyich Tchaikovsky
“Don Quixote”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Ludwig Minkus

„Compania noastră își propune să readucă baletul în rândul populației, așa cum a reușit cu mare succes Andre Rieu în domeniul muzicii clasice. În trecut, baletul era dedicat aristocraţiei şi regalităţii, iar societatea privea spectacolele de balet ca un prilej de a se întâlni, femeile îşi etalau rochiile frumoase iar bărbaţii schimbau opinii politice. Vrem ca acest spectacol să devină evenimentul lunii în Constanța. Publicul va fi întâmpinat pe covorul roşu, încadrat cu decoraţiuni de flori, iar adulţii vor primi un pahar de şampanie la sosire. La sfârşitul spectacolului, spectatorii vor fi invitați la o sesiune de autografe, vor avea ocazia să cunoască staturile serii şi să facă fotografii cu acestea”, a precizat Francesca Baciu, managing partner și fondator al “Ross Freddie Ray Productions”.

Cu acest prilej, publicul va avea ocazia să vadă nume de rezonanță pe scena românească și internațională, printre care Ovidiu Matei Iancu - prim solist al Operei Naţionale Bucureşti, fost solist senior la Tulsa Ballet, Cristina Dijmaru - prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti, Robert Enache - prim solist al Operei Naţionale Bucureşti şi câştigător al Galei Premiilor Operelor Naţionale și Bogdan Canila, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti, directorul artistic al spectacolului. Cel din urmă a reușit să asambleze, într-un singur spectacol, spuma repertoriului internațional, pe muzica lui Ceaikovski, Strauss, Bizet sau Prokofiev.

Distribuţie
Ovidiu Matei Iancu, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti, fost solist senior la Tulsa Ballet
Cristina Dijmaru, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti
Robert Enache, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti şi câştigător al Galei Premiilor Operelor Naţionale
Mihaela Soare, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti
AndraIonete, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti
Cristian Preda, fost solist al Operei Naţionale Bucureşti, solist în trupa de turneu a Andrei Batalov
Valentin Stoica, prim balerin al Operei Naţionale Bucureşti, fost balerin al Baletului Naţional Croat
Lorena Negrea, solistă a Operei Naţionale Bucureşti, fostă solistă a Teatrului de Balet Sibiu
Remi Tomioka, solistă a Operei Naţionale Bucureşti, absolventă a Şcolii de Balet din Viena
Egoitz Segura, solist al Operei Naţionale Bucureşti
Rachel Gil Bergstrom, balerină a Operei Naţionale Bucureşti

Politica celor doi foarte tineri antreprenori culturali este de a reinvesti profitul, doar aşa putând grăbi dezvoltarea şi lărgi anvergura următoarelor proiecte.  Unul dintre scopurile lor este acela de a face baletul o formă viabilă de entertainment, ceva accesibil şi distractiv pentru toată lumea, indiferent de vârstă sau alte caracteristici demografice. Pe lângă aceasta, ei îşi doresc să înceapă un program “out-reach” în şcoli şi să atragă cât mai mulţi elevi spre balet. Studiile indică faptul că dansul şi muzica ajută la îmbunătăţirea concentrării elevilor în timpul orelor de curs, a comportamentului şi a stării lor de spirit.  

Biletele se pot achizitiona de pe https://www.mystage.ro/spectacole/seara-de-balet-968?af=32 sau de la casa de bilete a sălii. Prețul uni bilet: 76, 80 sau 100 lei. 

Imagini de la repetiții

Despre “Ross Freddie Ray Productions”
Francesca Baciu are doar 20 de ani şi încă de la o vârstă fragedă a făcut parte din lumea artistică. După 10 ani de gimnastică ritmică de performanţă, cu rezultate la Campionatele Europene, a ales baletul. În anii de liceu a participat la o multitudine de concursuri de balet şi dans contemporan la care a obţinut rezultate precum: premiul I la Olimpiada Naţională desfăşurată la Bacău, premiul II la World Ballet Competition faza europeană şi finalistă Youth American Grand Prix la Paris. De la o vârstă destul de fragedă, respectiv din clasa a 9-a, a început să colaboreze cu Opera Naţională Bucureşti. Primul său spectacol la Operă a fost “Lacul Lebedelor”, după care au urmat “Albă ca Zăpada”, “Corsarul” şi ‘Manon” până la terminarea liceului. În 2016 a devenit angajată a Operei Naţionale Bucureşti şi studentă la ASE. În acest timp a dansat spectacole renumite din repertoriu precum “Romeo şi Julieta”, “Don Quijote”, “Baiadera” etc. În urma unui accident, a fost nevoită să renunţe la dans. Însă şi-a dat seama că dacă nu poate dansa fizic, nu înseamnă că nu mai poate face parte din lumea baletului şi a dansului.

La sfârşitul anului 2017 a înfiinţat compania Ross Freddie Ray Productions, împreună cu Ross. Venind dintr-o familie de business şi având parte de educaţie în domeniul economic, a găsit oportună combinaţia cunoştinţelor de business cu arta, mai ales după ce a constatat o lipsă de investiţii în balet.

Ross Freddie Ray s-a născut în Lancashire, Marea Britanie, şi a urmat studiile celei mai prestigioase şcoli de balet din lume: “Royal Ballet School” Covent Garden. În acest timp, a dansat în colaborare cu Royal Opera House în spectacolele: “Alice în Ţara Minunilor”, “La Bayadere”, “Don Quixote”, “Lacul Lebedelor” şi, de asemenea, a participat în Royal Ballet Tour Tokyo 2013.

Încă de la începutul acestui drum a fost atras de partea coregrafică a baletului şi a avut ocazia de a pune în scenă numeroase coregrafii proprii atât pentru spectacole, cât şi pentru concursuri. “Fraudulent Smile”, o lucrare dragă lui Ross, a câştigat concursul “Ursula Moreton” UK, în urma căruia a fost performată în peste 9 ţări, 14 scene şi de peste 30 de balerini diferiţi! Chiar în această vară, “Fraudulent Smile” va fi pus în scenă la London Coliseum, în faţa a 2000 de spectatori în cadrul concursului “Emerging Dancer”  în care vor dansa balerini ai English National Ballet. 

În 2014 s-a alăturat Operei Naţionale Bucureşti şi, de atunci, a dansat atât roluri solistice, cât şi ansamblu în spectacole precum: “Romeo şi Julieta”, “Sacre du Printemps”, “La Fille Mal Gardee”, “Classical Symphony”, “Opus 73”, “Giselle”, “Anna Karenina” şi multe altele. 

În 2017 a înființat compania Ross Freddie Ray Productions, împreună cu Francesca, cu scopul de a creşte piaţa investițională în lumea baletului. 

Imagini de la repetiții

COMENTARII

BLOGGER
Nume

calatorii,96,economic,126,it,85,miscellanea,208,psiho-spiritualitate,138,
ltr
item
Informatii Medialog: 20 mai: Super show de balet la Constanța
20 mai: Super show de balet la Constanța
20 mai: Super show de balet la Constanța
https://2.bp.blogspot.com/-kQS6GK_uBc4/WwB3MHwBAgI/AAAAAAAACn8/DyPys-ecnD4zyon9IE7wXb2IOyvDkz0tACLcBGAs/s320/1%2BAfis%2BSeara%2Bde%2BBalet.jpg
https://2.bp.blogspot.com/-kQS6GK_uBc4/WwB3MHwBAgI/AAAAAAAACn8/DyPys-ecnD4zyon9IE7wXb2IOyvDkz0tACLcBGAs/s72-c/1%2BAfis%2BSeara%2Bde%2BBalet.jpg
Informatii Medialog
https://infomedialog.blogspot.com/2018/05/20-mai-super-show-de-balet-la-constanta.html
https://infomedialog.blogspot.com/
https://infomedialog.blogspot.com/
https://infomedialog.blogspot.com/2018/05/20-mai-super-show-de-balet-la-constanta.html
true
3665870054236552312
UTF-8
Toate Articolele Nu am găsit niciun articol VEZI TOT Citește Tot Răspunde Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE CAUTĂ ALL POSTS Not found any post match with your request Înapoi Acasă Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS CONTENT IS PREMIUM Please share to unlock Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy
Clicky